DECLARAȚIE OFICIALĂ! Directorul Agenției Naționale de Zootehnie (ANZ), Lelior Iacob, recunoaște că boala mortală pentru ovine și păgubitoare pentru ciobani, scrapia, este depistată, pe zi ce trece, tot la mai multe ferme din România. Boala ucide ovinele, nu există leac, iar pierderile economice sunt însemnate, oile sunt refuzate la export odată ce există suspiciuni legate de prezența bolii.
Am echipat un laborator pentru analize de screpie. Știm foarte bine că în România, am făcut o serie întreagă de teste și am găsit la mulți fermieri prezența genei screpiei, care, bineînțeles creează un disconfort în vânzarea tineretului sau în vânzarea oilor vii în afara țării. Pentru că toți cei care cumpără, sunt interesați să cumpere un animal sănătos. Asta, pe de o parte și, pe de cealaltă parte, suntem interesați sau cumpărătorii doresc să folosească în programele de selecție animale sănătoase.
Pentru eradicarea acestei boli, am făcut o colaborare cu ANSVSA și ne-am echipat acel laborator de genotipare de screpie, funcționează, îi mulțumesc profesorului Bălteanu Valentin de la Cluj, pentru că a fost lângă noi, tot timpul, de la achiziție până la punerea în funcție. Dânsul are o pregătire în domeniul respectiv, face comparații cu cel mai important centru din Spania care este lider la nivel mondial din acest punct de vedere și am început să dezvoltăm și la noi, a declarat Lelior Iacob, șeful ANZ, pentru Lumea Satului TV.
Dacă noul laborator ANZ, cu care se laudă șeful agenției, funcționează, nu mai e decât un pas până la acțiunea de genotipare a tuturor ovinelor care, ce-i drept, ar trebui grăbită ca să vedem cum stăm cu scrapia, până nu termină turmele din România.
Șeful Agenției Naționale de Zootehnie a dezvăluit un lucru îngrijorător, crescătorii români de animale se pot păcăli atunci când cumpără material biologic din altă țară UE. El avertizează fermierii să fie foarte atenți ce material biologic cumpără din alte state ale Uniunii Europene. S-ar fi întâmplat, nu o dată, ca una să scrie pe documente și altceva să fie în realitate.
Discutam cu un fermier care a achiziționat material biologic dintr-un stat european, cu documentele aferente, documente în regulă, dar când s-au făcut verificările în România s-a dovedit că nu era ce scria în documente. A pățit-o și cu oile, a pățit-o și cu bovinele și așa mai departe. Deci, cred că cel mai important lucru este ca noi singuri să ne gospodărim și să căutăm să scoatem tot ce nu este bun din România și să ne păstrăm animale sănătoase și performante.
Suntem o țară cu un potențial zootehnic foarte mare, avem posibilitatea unei furajări dacă ne gândim la cele 4,5 milioane ha de pășune, avem suficiente pentru a ne asigura pentru șeptelul care există astăzi și poate pentru o creștere cu 50% și, bineînțeles, nu ducem lipsă nici de specialiști, nici de forță de muncă. Haideți, să le creăm posibilitatea să-și crească animale, să dezvolte fermele în România și să nu plece în afară, a adăugat Lelior Iacob.