În 2011, PIB-ul României s-a ridicat la circa 578,6 miliarde lei la preţuri curente, în creştere cu 2,5% faţă de anul 2010, iar majorarea a fost determinată, în mod semnificativ, de agricultură, silvicultură şi pescuit (11,3%), industrie (5%) şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative.
PIB-ul României a înregistrat a şasea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană (UE) în ultimul trimestru din 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar faţă de trimestrul anterior a înregistrat o scădere cu 0,2%, ceea ce ne poziţionează pe locul 12 în UE, se arată într-o analiză realizată de consilierul de stat al primului ministru, Andreea Paul.
Potrivit datelor statistice, în ultimul trimestru al anului trecut, PIB-ul s-a ridicat la 184 miliarde lei, la preţuri curente. În această perioadă, creşterea PIB-ului a fost susţinută în special de sectorul construcţiilor, care a crescut cu 5,7% în trimestrul al patrulea din anul 2011, urmat de agricultură, silvicultură şi pescuit (3,1%) şi de industrie (2%).
Aceste evoluţii pozitive au contracarat efectul negativ pe care evoluţia exportului net l-a avut asupra PIB-ului, ca urmare a creşterii mai accentuate a importurilor (5,4%), comparativ cu cea a exporturilor (4%).
Datele comunicate arată că, având în ultimul trimestru al anului 2011 o creştere cu 2,1% a PIB-ului, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, România s-a poziţionat pe locul şase în UE-24 (pentru care există date disponibile). Media europeană a fost de 0,9%.
sursa: Agerpres