COMUNICAT. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a realizat economii financiare de peste 1,2 milioane de euro din 2018 până în prezent, susține AFIR într-un comunicat transmis pentru AGROINFO. Concret, AFIR spune că 172.000 de documente au fost tăiate de pe listă, nu mai trebuie duse la agenție pe suport de hârtie, totul se derulează electronic. La economiile făcute se mai adaugă 60.000 de euro, costurile cu materiale, consumabile și cheltuielile legate de serviciile poștale, actele fiind transmise acum prin e-mail.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are capacitatea instituțională de a aplica prevederile Ordonanței de Urgență nr. 38 din 30 martie 2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților şi instituțiilor publice, fără ca beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) să fie obligați să schimbe modalitatea de lucru și de comunicare cu AFIR.
Acest lucru este posibil ca urmare a faptului că AFIR a dezvoltat, începând din anul 2018, o serie de mecanisme electronice on-line de preluare și de procesare a documentațiilor necesare accesării fondurilor europene și implementării proiectelor de investiții finanțate prin PDNR.
În acest sens, precizăm că pentru beneficiarii PNDR 2020, utilizarea semnăturii electronice din etapa de contractare și până la ultima tranșă de plată este obligatorie, începând din august 2018.
De asemenea, în ceea ce privește întocmirea proiectului, o serie de documente sunt obținute direct de către AFIR prin interogarea bazelor de date ale instituțiilor publice abilitate în emiterea acestora – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru verificarea înscrisurilor fermierilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru verificarea animalelor din exploatațiile zootehnice prin Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru cazierul fiscal prin sistemul informatic PatrimVen, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) pentru verificarea corectitudinii datelor declarate de beneficiari, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru extrasul de carte funciară, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru verificarea cazierului judiciar prin Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS). Mai mult, începând cu luna martie 2020, corespondența internă și externă a Agenției este complet digitalizată și semnată electronic la toate palierele de decizie.
În urma acestor măsuri aplicate de AFIR, la nivelul PNDR s-a observat un impact direct cuantificabil prin reducerea deplasărilor beneficiarilor PNDR la sediile AFIR, precum și prin scăderea cheltuielilor legate de consum de hârtie și de toner, mentenanță echipamente, reducerea timpului necesar pentru semnarea olografă pe flux a acestora și arhivarea ulterioară a celor aproximativ 172.000 de documente semnate electronic până acum.
Având în vedere cele de mai sus, respectiv faptul că s-au reduse costurile cu materiale, consumabile și cheltuielile legate de serviciile poștale, majoritatea documentelor fiind transmise prin e-mail (economie de aproximativ 60.000 euro), că s-a redus considerabil timpul pentru gestionarea și avizarea documentelor (economie de aproximativ 1,2 milioane de euro, calculată la timpul alocat celor 172.000 documente), se poate spune că AFIR a realizat economii financiare de peste 1,2 milioane de euro din 2018 până în prezent.
Încă de la deschiderea depunerilor online, AFIR a recomandat tuturor solicitanților folosirea semnăturii electronice ca pe o modalitate de a reduce consumul hârtiei și de a elimina unele etape intermediare de procesare a documentelor. În contextul actual, utilizarea semnăturii electronice este vitală, cu atât mai mult cu cât, aceasta are forța juridică a înscrisurilor autentice atât ca reprezentare instituțională, cât și sub semnătură privată.