AJUTOARE SPECIFICE PENTRU SECTORUL DE OVINE ȘI CAPRINE! Crescătorii de ovine din Europa se confruntă cu o serie de necazuri: de la atacurile sălbăticiunilor la dificultatea cu care-și vând produsele, susțin membrii Parlamentului European. Fermierii din acest sector trebuie sprijiniți financiar și-n acest scop sunt în pregătire noi programe de ajutor.
În ședinţa Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Parlamentului European, desfășurată pe 22 noiembrie 2017, au fost dezbătute punctual necazurile crescătorilor de ovine și caprine, dar și propunerile pentru dezvoltarea și consolidarea acestui sector, pentru acordarea de noi ajutoare fermierilor.
AGROINFO vă pune la dispoziție câteva dintre cele mai importante pasaje din transcriptul ședinței!
Esther HERRANZ GARCÍA (Partidul Popular European, PPE), autor raport despre sectorul ovine și caprine: Vorbim aici despre sectorul ovinelor şi caprinelor, iar acesta este foarte important pentru zonele rurale din Europa. Sunt sectoarele din zootehnie care sunt cele mai fragile, abandonarea acestui sector, îmbătrânirea fermierilor şi dependenţa de PAC a acestor fermieri, face ca acest sector să fie foarte vulnerabil. Prin urmare, trebuie să acordăm sectorului atenţie specială.
După cum ştiţi, situaţia este foarte dificilă. Cel mai mare producător de ovine din Europa este Regatul Unit, prin urmare Brexitul va avea un impact masiv asupra fluxurilor comerciale. Mai trebuie să adăugăm aici, reducerile bugetare care vor apărea în viitorul buget al UE. Prin urmare, Brexitul va avea un efect dublu asupra sectorului ovinelor şi caprinelor din Uniunea Europeană. Pe de-o parte, dispare principalul producător de ovine, pe de altă parte avem acest impact bugetar.
O altă mare problemă, cu care se confruntă sectorul Uniunii Europene este nivelul de autosuficienţă. Nu producem suficientă carne de ovine şi caprine ca să acoperim consumul. În plus, concurenţii noştri, Australia, Noua Zeelandă ne trimit contingente de carne tocmai la datele când se presupune că se va consuma mai multă carne. De exemplu, de Paşte sau de Crăciun.
O altă problemă, atacurile din partea animalelor prădătoare, urşii şi lupii. Am discutat despre aceste lucruri şi la ENVI, însă nu am ajuns la o soluţie. Aşadar, am avut un for in 2015 cu privire la carnea de ovine, acolo am putut discuta şi Comisia de la Agricultură a preluat ştacheta de la acel for şi trebuie să o ducem mai departe. Trebuie să facem în aşa fel încât producătorii să îşi poată îmbunătăţii poziţia în lanţul alimentar. Trebuie să reuşim să menţinem acest sector şi să îl consolidăm.
Trebuie să îi dăm o viziune de viitor şi de aceea trebuie să îl sprijinim din toate punctele de vedere: inovare, dezvoltare, trebuie să îi încurajăm pe tinerii agricultori care doresc să intre în acest sector, trebuie să folosim programele e dezvoltare rurală, programe de ajutare specifice, plăţi directe în aşa fel încât să stimulăm reînnoirea generaţiilor. În raportul meu mă refer şi la un ajutor special pentru că acest sector este foarte specific. Realizează un efort de apărare a mediului care nu mai este în niciun alt sector al agriculturii. Sectorul caprinelor are un rol de neînlocuit şi din nefericire, pierdem acest rol. Această muncă de mediu realizată de sectorul caprinelor în păşuni trebuie să fie recunoscută. Dacă nu avem o grijă specială faţă de acest sector din punct de vedere economic, atunci vom pierde toate aceste avantaje. Deci, cred ca merită să îi acordăm o atenţie specială.
SPRIJIN PENTRU FERMELE DIN ZONA MONTANĂ!
Eric ANDRIEU (S&D): Este important să echilibrăm ajutoarele acordate de PAC în sectorul ovinelor şi caprinelor. Aceste ferme de multe ori se află în zone defavorizate şi dificile. Zone de piemont sau montane. De asemenea, se confruntă cu probleme serioase. E nevoie de investiţii masive pentru a se depăşi dezavantajul teritoriului, cele geografice deci. Astfel putem avea un impact atât asupra ocupării forţei de muncă în teritoriu, cât şi asupra mediului.
Trebuie să încurajăm aceste sectoare să se dezvolte. În Bulgaria, în Franţa am analizat sectoarele şi am constatat că sunt foarte importante, prin urmare, trebuie să înţelegem că şi partea care ţine de lapte este importantă, nu doar partea care ţine de carne. Dinamica circuitelor scurte, de asemenea trebuie ţinută în vedere pentru că este o mare plus valoare şi nu putem neglija toate aceste aspecte.
Trebuie să îmbunătăţim organizarea întregii filiere, întregii profesii din acest sector. Sunt sectoare foarte sensibile şi nu trebuie să fie fragilizate şi mai mult în anii care urmează. În ceea ce priveşte prădătorii, aici miza este foarte mare. Lupul, mai ales, afecteză foarte multe teritorii europene şi este extrem de problematic pentru dezvoltarea acestui sector. În această comisie cred că ar trebui să facem un apel să se creeze un grup de lucru specific pentru lup. Unii membri au solicitat acest lucru tocmai pentru a înregistra progrese în acest domeniu. Problema nu este limitată doar la Franţa. Ea apare şi în Spania, Italia,în multe alte ţări. Este o problemă extrem de importantă. Mult mai importantă decât pare care pune piedici dezvoltării acestui sector.
José BOVÉ (Grupul Verzilor): Chestiune laptelui este foarte importantă. În ceea ce priveşte ovinele, dar nu numai şi în ceea ce priveşte caprinele. Pentru producătorii de capră, pentru crescătorii de capre ştim că Spania, Franţa şi Italia reprezintă un procent de 90% din producţia din acest sector, iar producătorii nu sunt apăraţi în acordurile intenaţionale de schimb. Trebuie să se ţină cont de acest lucru şi trebuie să putem să ocrotim mai bine producţia laptelui.
CÂINI DRESAȚI PENTRU STÂNĂ ȘI MAI MULTE CIOBĂNIȚE!
Norbert ERDÖS (PPE): Sprijinul pentru producţie ar trebui să menţioneze mai multe categorii. Persoanele cu până la 15 animale ar putea să primească o sumă mai mică şi producătorii mai mari, o sumă mai mare. Apoi trebuie să sprijinim organizaţiile de producători , de ovine şi caprine şi în acelaşi timp ar trebui să cerem toate măsurile de sprijin care există pentru lapte să fie valabile şi pentru laptele de capră şi de oaie. Şi să introducem şi zonele de păşunat, păşunile în aceste sisteme de sprijin agricol.
Sprijinul pentru bunăstarea animalelor să acopere şi caprele şi oile. Şi, să nu uităm că piaţa muncii devine din ce în ce mai mică, iar Comisia ar trebui să ajute statele membre în ceea ce priveşte exploatările agricole şi dresajul câinilor de pază pentru aceste ferme. Aceşti câini ar trebui să fie folosiţi în mod exclusiv de fermieri. Avem nevoie şi de noi programe care să permită pătrunderea femeilor pe această piaţă a muncii, pentru că suntem în secolul 21. Deci este foarte important, avem nevoie şi de bărbaţi şi de femei care să se ocupe de creşterea animalelor.
Jean-Paul DENANOT (S&D): În primul rând, resursele genetice care sunt foarte importante la nivelul productivităţii şi adaptarea animalelor la mediul înconjurător, menţinerea raselor tradiţionale şi biodiversităţii. Deci, adaptarea genetică a animalelor şi apoi, în al doilea rând, bunăstarea animalelor. Iar aici, crescătoriile de capre şi de oi se bucură de o situaţie pozitivă şi vreau să vorbesc despre sincronizarea acestor specii prin importarea de iezi şi miei din străinătate şi acest lucru este foarte important. Apoi, vreau să insist asupra păşunatului. Trebuie să menţinem neapărat anumite zone de păşunat pentru a permite creşterea extensivă în mediul natural.
Clara Eugenia AGUILERA GARCÍA (S&D): Eu cred foarte mult în creşterea animalelor extensivă, cred că are o acţiune foarte importantă în ceea ce priveşte mediul înconjurător şi a venit momentul acum să avem un sprijin foarte real şi o dezvoltare reală pentru creşterea animalelor extensivă, pentru caprine şi ovine aici în cazul de faţă. Şi ar fi bine să se poată valorifica produsele care să îi ajute pe crescători, cum ar fi pielea, lâna şi recunoaşterea acestor produse şi folosirea lor i-ar ajuta pe crescătorii de animale care se confruntă cu multe probleme şi asistăm la dispariţia lor treptată. Apoi, formarea păstorilor este un alt lucru care pare uşor, dar nu este deloc uşor, fiindcă nu intră în acest sector foarte multă lume şi când intră tinerii, nu au foarte multe cunoştinţe. La nivel local, în circumscripţia mea am facut o şcoală pentru păstori şi cred că este foarte important să se pună mai multă importanţă pe formarea păstorilor, fiindcă avem nevoie de profesionişti care să ştie cum să procedeze în acest domeniu al creşterii animalelor. Eu sunt împotriva unei reduceri bugetare.
SUBVENȚII ȘI PENTRU OVINE LA FEL DE MARI CUM SUNT CELE PENTRU BOVINE
Daniel BUDA (PPE), România: Sunt câteva aspecte cu care se confruntă acest sector şi aş porni de la ceea ce înseamnă lipsa forţei de muncă în acest sector, dat fiind oarecum şi caracterul unde se desfăşoară această activitate, de multe ori în zone mai îndepărtate în zone mai puţin populate şi în ţara mea (România n.r.) chiar vedeam zilele trecute că sunt foarte mulţi fermieri care sunt nevoiţi să renunţe la afacerile lor din cauza faptului că nu mai au cu cine să lucreze în aceste ferme. Şi cred că sub acest aspect, Comisia Europeană ar trebui să se implice în ceea ce înseamnă stimularea angajării în sectorul respectiv.
De asemenea, cred ca mai departe sectorul trebuie să fie sprijinit pe ceea ce înseamnă plăţile directe şi nu este prea mult dacă cerem ca acest sector să fie tratat la fel ca şi sectorul bovinelor în ceea ce înseamnă cuantumul acestor plăţi directe, cu atât mai mult cu cât activitate pe care o desfăşoară aceşti crescători este mult mai dificilă comparativ cu cei care cresc vaci de lapte sau de carne. De asemenea, chestiunea legată de identificarea electronică. Mult prea uşor se aplică sancţiuni astăzi în ipoteza în care aceste crotalii electronice lipsesc, în condiţiile în care ştim foarte bine că şi caprele şi oile păşunează în zone destul de dificile, foarte uşor se pot pierde aceste crotale şi nu întotdeauna aceste chestiuni îi sunt imputabile proprietarului şi sub acest aspect, într-adevăr trebuie să se dea mai multă flexibilitate.
Nu în ultimul rând şi cu asta închei, este chestiunea legată de importuri. Mă deranjează foarte mult că în ultima vreme discutăm extrem de mult vis-a-vis de ceea ce înseamnă creşterea nivelului de importuri din diverse state, fie din Mercosur, fie din Noua Zeelandă, fără să ţinem cont de faptul că în acele state nu există aceleaşi condiţionalităţi pe care trebuie să le îndeplinească fermierii din Uniunea Europeană. Eu cred că este o nedreptate mare care se face fermierilor din Uniunea Europeană câtă vreme venim cu contingente de carne, fie de oaie, fie de vacă sau de altceva din aceste zone care, repet, nu au aceleaşi condiţionalităţi de creştere a animalelor şi sub aceast aspect trebuie să fim foarte atenţi, astfel încât, dacă se importă carne de oaie să avem garanţia că ea este produsă în aceleaşi condiţii ca şi în Uniunea Europeană.
Luke Ming FLANAGAN (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene):Una dintre marile problemele cu care se confruntă acest sector este că nu sunt prea bine reprezentat la masa negocierilor. Procesul aceste trebuie să se schimbe, motiv pentru care ei tind să se bazeze mai mult pe pilonul 2 (dezvoltare rurală n.r.), dar trebuie să se bazeze pe pilonul 1 (plăți directe, subvenții n.r.) dacă vrem să fim serioşi.
Aceste propuneri vor fi votate în ianuarie 2018.
Sursa: Parlamentul European