ÎNCASAȚI SUBVENȚIA DE UN LEU/KG DE LÂNĂ! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a găsit un cumpărător pentru lâna de oaie! Șeful de la Agricultură s-a întâlnit miercuri, 31 mai 2017, cu reprezentanții unei firme din Bistrița care vor să cumpere lână de oaie și să o folosească la izolarea construcțiilor.
Reprezentanții unei societăți comerciale din județul Bistrița, având ca obiect principal de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului, s-au arătat interesați de valorificarea lânii de oaie, în vederea utilizării acesteia în domeniul construcțiilor, în special a celor din lemn, ca material termoizolant, anunță un comunicat MADR transmis AGROINFO.
Ministrul agriculturii s-a întâlnit astăzi, miercuri, 31 mai, cu reprezentanții firmei care caută soluțiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor. În același timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, față de cele sintetice utilizate în prezent.
De asemenea, investitorii doresc să identifice și alte modalități de prelucrare și valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică și farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate.
Ministerul Agriculturii a publicat recent pe pagina sa oficială proiectul de act normativ prin care crescătorilor de ovine li se acordă un ajutor de minimis de un leu/kg de lână vândută. Intenția firmei din Bistrița de a cumpăra lâna oilor vine, se pare, la momentul potrivit.
Schema de minimis, de care vor beneficia oierii, va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine, se mai spune în comunicatul MADR.
Sursa: MADR