Numărul total de bovine sacrificate a scăzut în luna august 2012 cu 4,8%, faţă de luna iulie, până la 60.000 de capete, în timp ce greutatea în carcasă a acestora a crescut cu 15,5%, totalizând 10.077 tone, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
În unităţile industriale specializate numărul de bovine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 27,3%, respectiv cu 28,5%. În luna august 2012, ponderea bovinelor sacrificate în unităţile industriale specializate a reprezentat 23,3% din totalul sacrificărilor de bovine.
Comparativ cu august 2011, numărul total de bovine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 16,7%, respectiv cu 23,5%. Sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 16,7%, respectiv cu 22,0%.
Numărul de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 35%
Potrivit INS, numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 35,1% până la 335.000 capete, respectiv cu 34,9% ( 4.094 tone).
Tăierile în unităţile industriale specializate, care deţin o pondere de 6,9% din totalul sacrificărilor de ovine şi caprine au crescut atât numeric cât şi la greutatea în carcasă de 2,9 ori, respectiv de 2,8 ori.