Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
Toate convenţiile încheiate între APIA - Bancă şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul www.apia.org.ro.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o „adeverinţă de înregistrare a fermierului” prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la specia bovine pentru anul 2013, că s-au efectuat verificările administrative asupra cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne.
De asemenea, în adeverinţă se precizează că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei, că beneficiarul a ataşat toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi că beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic schema decuplată de producţie în sectorul carne la specia bovine, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
APIA precizează că adeverinţele se eliberează numai pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne pentru dosarele complete care au verificarea administrativă finală şi „Confirmare procesare RNE – APIA”.
Conform Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1412/2013, cuantumul de plată înscris în adeverinţă este de 300 de lei pe cap de animal.