VACA FERICITĂ și exportul de savoare – VIITORUL AGRICULTURII ROMÂNEŞTI

Am citit cu interes multe luări de poziție ale acestor oameni care din lipsa unui orizont blesteamă ceasul în care s-au apucat de zootehnie, deși le-a intrat dragostea de animale în sânge. M-am tot gândit la ei și în zilele în care disperarea lor ajunsese la paroxism. Știu că peste tot în lume crescătorii de vite sunt legați de glie. Sunt sclavi pe propria lor moșie. Iar cei care procesează și cei care fac hamburgherii sunt din ce în ce mai profitabili. Aproape indecent de profitabili.

Nu am să înțeleg niciodată de ce în România, unde costul efectiv de realizare a unui kg de carne de ierbivoră este printre cele mai mici din lume (pășuni largi, costuri de achiziție a cerealelor relativ mici, forță de muncă ieftină) nu profită de acest avantaj decât câteva ferme cu acționariat străin sau investitori de genul lui Martin Muller – administratorul Păstrăvăriei Albota de la Arpașul de Sus și a deja celebrei Sobi Solution. Cred că ultimul a oferit cea mai de succes afacere de urmat de fermierii noștri. Mâncarea bună și mediul alpin pot aduce bani mulți. În schimb găsesc la pensiunile de la munte bucate alese cu grijă din super-market. Iar în Deltă și pe litoral peștele e mai scump decât în deșert și aproape niciodată pescuit ci cules. Lipsa de orientare e aproape geamănă cu strategiile politice, semn că avem într-adevăr politicenii pe care îi merităm. România a avut nevoie mai întotdeauna de câte un expat, care a iubit țara asta mai dihai decât o putem noi face, pentru a schimba ceva în atitudine și orientare. Am atâta exemple de dat încât naționaliștii mă vor blestema. În plus, acum două veacuri, și o parte din tinerii școliți prin occident au adus cu ei ceva schimbare. Ca și domnitorii savanți care au învățat ba la Stambul, ba la Viena, ba la Paris și au luminat un pic întunecimea autosuficienței mioritice.

Am făcut acestă divagație pentru a înțelege că azi, în era informației on-line, e aiurea să mai așteptăm oameni providențiali pentru a face din România o țară demnă de invidiat. Dacă acum 26 de ani creșteam 7 milioane de vaci de ce nu le-am mai crește și acum?! Acum când există așa de multe soluții pentru creșterea masei vegetale de pe pășuni!

Dar ne trebuie o strategie clară. Construirea de abatoare moderne în care să se întoarcă măcelarii români din Germania, Austria și Elveția. Cei care fac fripturile pentru restaurantele din toată lumea. Iar fermierii să învețe să finiseze ei tăurașii nu să vândă la 400 kg animalele. Că, așa cum spunea Florina Muntean – director de marketing la Karpaten Meat, carnea de Angus crescută în inima Ardealului a fost aleasă ca cea mai gustoasă de trei reprezentanți care acordă stele Michelin pentru restaurantele de lux. Ministerul ar trebui să mute aici câțiva bănuți pentru că va colecta înzecit după aceea. Fermierii nu s-ar mai gândi doar la exportul de grâne.

Așa cum îmi spunea un tânăr fermier din Dolj, care și-a făcut și o fermă de vaci de lapte cu perspectiva unei închideri a lanțului de producție: „de ce să mai bag cerealele în creșterea vacilor când e mai eficient să le vând direct”. Să facem deci zootehnia atractivă. E singura alternativă care va urni spre înainte agricultura. Cu vaci fericite care zâmbesc pe cutiile cu lapte mai ceva ca vacile mov din reclamele la ciocolată. Altfel nu ne va ierta istoria, pentru că vom deveni cu toții abonații retailului iar munții noștri vor fi plini de văcuțe frumoase și grase, cu carnea marmorată, dar care vor zbura acolo unde oamenii știu să facă profit. Chiar și din firul de iarbă.