Familiile de albine au ieşit bine din iarnă şi se anunţă o primăvară apicolă bună, consideră preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
„În urma discuţiilor avute săptămâna trecută în Consiliul Naţional al ACA, unde au participat peste 160 de apicultori din toată ţara, se pare că a fost o iarnă uşoară şi albinele au ieşit bine din iarnă. Mortalităţile au fost grafic, în limita tehnologică în 3-5%. Chiar dacă a crescut consumul de miere din rezerve, familiile de albine sunt puternice, dezvoltate şi sperăm să putem valorifica primul cules de rapiţă şi de pomi fructiferi, dacă vremea ne va lăsa şi nu vor veni ploi sau îngheţ. Se anunţă o primăvara apicolă bună dacă ne ajută şi natura. Urmează salcâmul, teiul, floarea soarelui, flora spontana, muntele şi Delta, dar primele sunt cele mai importante”, a explicat Ioan Fetea, potrivit Agerpres.
În anul 2013, producţia de miere a fost în jurul a 18.000 de tone, preţurile fiind comparabile cu cele din 2012. România deţine, în prezent, 1,47 milioane de familii de albine.
La nivelul Uniunii Europene, consumul de miere se cifrează, în medie, între 1,5 şi două kilograme/cap de locuitor, în ţări precum Olanda, Belgia şi Germania, iar în România de numai 500 de grame/locuitor.