SCRISOAREA UNUI OIER AMĂRÂT CĂTRE MINISTRUL PETRE DAEA!

Dumneavoastră tot spuneți peste tot unde mergeți ba că oaia e o statuie vie, ba că românașii noștri au început să mănânce carne de oaie și se vinde oaia ca unsă, ba ați făcut turneu prin orașele țării și ați spus, sus și tare, că promovați oaia. Păi, să vă spui io cum e, domnu’ ministru, de când promovezi dumneata oaia. Mioarele noastre s-au dus în cap și noi cu tot cu ele. Că nu ne mai hrănim nici familiile din turmele noastre.

Păi, domnu’ ministru, să nu vă fie cu supărare, am și io 700 de oi. Nu mă pot lăuda cu mai multe, că nu m-a lovit norocul ca pe unii care-și zic regii ciobanilor. De unde amarul meu să strâng io cu zecile de mii când nici la astea nu am ce le da să mănânce?! V-aș suna și vi le-aș pune la telefon să le auziți cum țipă de foame când mă văd. Numa’ nu-mi spun: bă, prostule, adu ceva de mâncare! Adu boabele! Le-aș da io, bietele, dar dacă nu-i, de unde?! Că-s muritor de foame și io cu tot cu turmă.

Păi, domnu’ ministru, am zis că e bine să știți de la un amărât cam cum stă treaba printre ciobănași, că poate nu v-o spus niciunul dintre sfătuitorii dumneavoastră de acolo, de la minister.

Ați zis că ne dați subvenție de un leu pe kila de lână. Ne-ați dat, nimic de zis. Mulțumim frumos! M-am bucurat. Am zis: auzi, tu muiere, ăsta da ministru, uite ne dă bani pentru lână. Că vă spui sincer, până să veniți cu subvenția, ardeam lâna. Și ați venit cu ajutorul ăsta de leu și zic: no, altă treabă-i când tund oile. Păi, ce să vedeți, domn ministru. Ăla de mi-a tuns oile a zis: nea Ioane, 4 lei pe cap de oaie. Adică, tunsul. Am scos banu' din buzunar că doară iau subvenție pe lână.  Și s-o apucat omul și le-o tuns. Am vândut lâna, domn ministru, și m-am dus să iau leul pe kilă.

Când mi-am făcut socoata, la sfârșit, mi-o zis muierea: no, Ioane, ai ieșit în pierdere! Cum tu? Păi, că o oaie maxim că a dat 3 kile de lână. Io am dat 4 lei pe tuns și am luat un leu de la stat. Am zis: nu-i bai, ministrul nostru ține cu oaia și nu ne lasă el.

Și ce să vedeți, domn ministru. A venit vremea de-au fătat oile, miei și mieluțe frumoase. Și mi-a bătut la ușă arabu’. A venit aci în curte la mine. Mi-am zis: acu iau bani buni și mă scot cu oile la iarnă. Păi, și intermediaru’ ce e prost să nu iasă în câștig?! Mi-a azvârlit 4 lei pe kilul de miel viu. Și am așteptat de m-am uscat vro două luni după banii mei.

Da’ nu m-am dat bătut, domn ministru Daea. Am luat oile reformă și le-am scos la vânzare. Domnu’ ministru, vreau să vă spui că mai bine aș fi crescută găini că tot cu 50 de lei bucata le vindeam.

V-am auzit, domn ministru, că ați spus că unii critică oaia seara și dimineața mănâncă brânză. Am zis că mă apuc serios să fac brânză. Cum e asta de oaie, mai rar așa gust! Da’ cu cine să mulg oile?! Ciobanii sunt pe cale de dispariție. Unul nu am găsit să-mi aibă grijă de oi! Am renunțat la muls, am lăsat mieii să sugă, cât că primesc pe ei bani mărunți. Vecina m-a întrebat dacă nu am să-i vând o bucată de brânză de oaie. N-am, vecină. S-a dus femeia la piață să-și ia brânză. Și m-a chemat după o săptămână să văd că brânza o ținea și-n soare, nu-și schimba culoarea, tot albă, faină, nu se decolora, nici nu se usca, nimic alterat. Păi, domn ministru, io cred că e făcută din nailon că din lapte, nu! Și nailonul, sau din ce-o fi ea făcută, e ieftin, așa că și brânza e ieftină și cumpără românașul și mănâncă nailon.

Apăi, domn ministru Daea, la final vreau să vă spui că sunt la zi cu chiria pe pășune, cu impozitul pe casă și teren, cu norma de venit. Am zis că dau ultimul leu, da' sunt corect. Că doară-doară o veni și subvenția aia de 18-20 de lei pe cap de oaie. Că aialaltă, de zic ciobănașii că e de vro 15 euro pe cap de oaie, nu e pentru tot amărâtul. Da’ numa nu mai vine nici asta, domn ministru. Și acum oile țipă de foame. Vreți să le auziți?

Un oier român