Vineri, 11 iulie a.c., s-a semnat contractul de finanţare pentru crearea unei microburse de peşte în oraşul Corabia. Proiectul finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit are o valoare totală de circa 2,6 milioane lei.
Primarul oraşului, Iulică Oane a declarat că prin acest proiect va fi amenajată în Corabia, în imediata apropiere a pieţei agroalimentare din oraş, o microbursă de peşte, respectiv spaţii pentru depozitarea şi prima vânzare a peştelui şi produselor de acvacultură în condiţii care să respecte normele în vigoare. Spaţiile pentru depozitarea şi comercializarea peştelui vor ocupa o suprafaţă de peste 800 metri pătraţi.
Managerul Grupului de Acţiune Locală (FLAG) din zona pescărească „Sudul judeţului Olt”, Gabriel Radu, a precizat că microbursa de peşte de la Corabia va fi realizată şi dată în folosinţă până la finalul anului 2015 şi se va adresa atât pescarilor profesionişti cât şi producătorilor de peşte din judeţul Olt, care vor avea la dispoziţie, gratuit, spaţii de depozitare şi de vânzare a peştelui în condiţii de igienă şi siguranţă.
Acesta a menţionat că FLAG va mai implementa anul acesta proiecte în alte localităţi de la Dunăre, urmărindu-se şi încurajarea sectorului turistic, deocamdată slab dezvoltat în judeţul Olt. Zona pescărească este situată în sudul judeţului Olt, de-a lungul Dunării, şi cuprinde localităţile Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Vişina, Gârcov şi Corabia. sursa: Agerpres