Adama
Vinasa Rompak

RO-FISH: În doi-trei ani consumul de peşte va fi de 8 kg/locuitor

Publicat: 04 noiembrie 2011 - 14:16
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Consumul mediu de peşte în România a crescut la cinci kilograme pe cap de locuitor urmând ca în următorii doi - trei ani să ajungă la opt kilograme, nivel similar cu cel din 1989, a declarat, Marian Cuzdrioreanu, preşedintele Organizaţiei RO-FISH - Asociaţia Procesatorilor, Importatorilor, Exportatorilor, Distribuitorilor şi Comercianţilor de Peşte din România.

„Consumul mediu de peşte va creşte la nivelul anului 1989, când România avea o flotă care ne situa pe locul trei la nivel european şi pe zece mondial ca volum pescuit. Din 2007 s-a lucrat, atât la nivel de minister cât şi de patronat, la un program de dezvoltare a sectorului de pescuit şi am elaborat o strategie care să permită creşterea acestui sector cu beneficii majore pentru economie dar şi pentru siguranţa populaţiei. Consumul românilor este încă mic, dacă ne rapotăm la media vest-europeană de 20 kg/cap de locuitor”, a spus Marian Cuzdrioreanu.

Bulgaria şi Ungaria consumă cel mai puţin peşte, Japonia – cel mai mult
În Europa, consumuri mai mici se întâlnesc în Bulgaria şi Ungaria - 2,5kg/cap/locuitor. În ceea ce priveşte vârfurile, portughezii mănâncă cel mai mult peşte, 70 kg/cap de locuitor, iar spaniolii 60 kg/cap de locuitor. La nivel mondial, cel mai mare consum de peşte este în Japonia - 110-120 kg/cap de locuitor.

„Zona Mării Negre nu este cea mai importantă zonă de pescuit pentru România, aici găsim doar şprot, rechin, calcan, peşti cu talie mică. La un consum anual pe piaţa românească de circa 120.000 de tone, în 2010 numai 15.000 de tone au provenit din producţia autohtonă. Din cauza puterii de cumpărare scăzute, românii preferă peştele congelat, cel proaspăt fiind prea scump, însă, datorită corectitudinii controlului veterinar, peştele congelat este foarte sigur pentru consum”, a precizat Marian Cuzdrioreanu, citat de Agerpres.

Peşte_b

50% din peştele consumat de români aparţine speciilor: macrou, hering, capelin sau stavrid
România exportă, în prezent, produse procesate, peşte alb, peşte congelat, rapană, în Coreea de Sud, Europa de Vest, Bulgaria, Ungaria.

„Românii consumă cel mai mult - 50% - peşti pelagici - (macrou, hering, capelin, stavrid), 25% peşte cu carne albă, 10% peşti de apă dulce, 10% fructe de mare. Avem, însă, programe de dezvoltare a acvaculturii şi pescuitului din apele interne şi marine, astfel încât peştele să devină un aliment accesibil tuturor românilor. În prezent, importăm fructe de mare şi peşte congelat din toate colţurile lumii - Norvegia, Irlanda, Islanda, SUA, Canada, Spania, Insulele Feroe, Uruguay, Lituania, Argentina, Taiwan, China,Vietnam, Olanda, Danemarca, Polonia si Bulgaria (şprot)”, a adăugat preşedintele organizaţiei RO-FISH.

RO-FISH are 11 membri, care asigură 80% din toată procesarea şi desfacerea de peşte, fiind reprezentată de Marian Cuzdrioreanu în cadrul Romalimenta - Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară. România este parte a programului european, cu un buget de 6,7 miliarde de euro, care are în vedere reformarea politicii comune de pescuit la nivel europen până în anul 2020.

sursa: Agerpres

Vizualizat: 5565 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

România va avea prima Bursă de peşte la Tulcea

România va avea prima Bursă de peşte la Tulcea

România va avea Bursă de peşte la Tulcea, iar investiţia de peste 77 milioane lei va fi făcută din fonduri europene, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Agriculturii.

ANSVSA: Neregulile din industria agroalimentară au atras amenzi de peste 58.000 lei

ANSVSA: Neregulile din industria agroalimentară au atras amenzi de peste 58.000 lei

Controalele efectuate la nivel naţional, ale inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, au vizat, în perioada 21.10.2011 - 27.10.2011, un număr de 2.147 de unităţi din industria agroalimentară.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii