Germania a înregistrat anul trecut o creştere de 2,5 la sută în sectorul păsărilor de curte, fiind estimată o producţie totală de 1,66 milioane tone metrice.
Potrivit celui mai recent raport al Ministerului Agriculturii, fermierii germani au obţinut în 2011 un total de 1,19 milioane tone de carne de pui, 401.000 tone de carne de curcan, 63.000 tone de carne de raţă şi 4.500 tone de carne de gâscă.
Importurile de păsări de curte vii au fost cu 26% mai mari anul trecut comparativ cu 2010, ajungând la 98.300 tone, în timp ce exporturile au înregistrat o creştere de doar 5,4%, fiind tranzacţionată o cantitate de 312.700 tone.
Pe de altă parte, consumul naţional de carne de pasăre pe cap de locuitor a sporit cu 0,2 kg, la 18,9 kg. Consumul de carne de pui a urcat, în medie, cu 0,4 kg, la 11,8 kg.