Adama
Vinasa Rompak

Pariu de un miliard de euro

Cosmin TRIF
Publicat: 22 ianuarie 2012 - 21:28
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

După şapte ani de interdicţie a exportului de porci, Uniunea Europeană revine asupra măsurii şi ne dă  „verde”. Deşi această decizie este, după părerea mea, una extrem de importantă, presa şi oficialii nu îi acordă atenţia cuvenită.

După şapte ani de interdicţie a exportului de porci, Uniunea Europeană revine asupra măsurii şi ne dă  „verde”. Deşi această decizie este, după părerea mea, una extrem de importantă, presa şi oficialii nu îi acordă atenţia cuvenită.

De ce este aşa de importantă decizia UE ? Reprezentanţi ai Centrului Român de Modelare Economică, dar şi alţi analişti afirmă că din exportul de carne de porc, România ar putea câştiga între 600 de milioane de euro şi un miliard de euro. Ca să aveţi poate o imagine mai adecvată, analiştii spun că investiţia Nokia reprezenta, din exporturi, între 1 şi 1,2 miliarde de euro. Aşadar, prin exportul de porci, ţara noastră ar putea recupera o parte considerabilă din  „gaura” lăsată de plecarea mega-concernului finlandez, una dintre cele mai mari investiţii din România şi din Europa de sud-est.

În paranteză fie spus, în timp ce Nokia era o fabrică străină, deci, dependentă de mult mai mulţi factori, creşterea şi procesarea animalelor rămâne un business eminamente românesc. Ceea ce este un plus. Apoi, Nokia depindea de piaţa internaţională de tehnologie, o piaţă extrem de dinamică şi de volatilă, pe când exportul de animale este o activitate cu mult mai stabilă. În fine, până la urmă, Nokia este a altora, pe când porcul este, după cum se zice, „pasărea românului”.

Este important faptul că fermierii români au capacitatea de face export. Dar poate  cel mai important este că în acest moment piaţa externă este foarte favorabilă României. Ne putem impune prin preţuri de cost mai mici, prin calitate şi prin seriozitate.

Pentru ca visul a cât mai multor producători români să devină realitate mai avem nevoie de ceva: Guvernul trebuie să susţină - prin subvenţii şi prin alte căi - dezvoltarea de exploataţii, care să genereze, în final, export.

Înainte de criză, în urmă cu doi, trei ani, o serie de guvernanţi mizau pe agricultură, ca supapă la recesiune. Criza a venit şi a plecat, fără însă ca agricultora să joace vreun rol special, datorită statului. Căci creşterea economică generată de agricultură, trebuie să fiţi de acord cu mine, n-a fost rodul vreunei strategii, ştim asta cu toţii. Ei bine, acum, avem, din nou, prin reluarea exportului de porc, o altă şansă de fructifica imensul potenţial agricol autohton.

Să ne dea Domnul minte s-o facem!


Fermă model de creştere a suinelor _b

Vizualizat: 4787 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

E oficial: România este autorizată să exporte carnea de porc pe piaţa UE şi în ţările terţe

E oficial: România este autorizată să exporte carnea de porc pe piaţa UE şi în ţările terţe

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România este autorizată să comercializeze şi să exporte carnea de porc pe piaţa intracomunitară şi în ţările terţe, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Suceava: Peste 2000 de porci au fost testaţi în vederea prevenirii şi combaterii pestei porcine clasice

Suceava: Peste 2000 de porci au fost testaţi în vederea prevenirii şi combaterii pestei porcine clasice

Peste 2000 de probe de sânge au fost recoltate de la porcii de pe raza judeţului Suceava pentru testarea de pestă porcină clasică, rezultatul fiind negativ, a declarat Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava.

Reluarea exporturilor de carne de porc în UE va majora afacerile CarmOlimp cu 20%

Reluarea exporturilor de carne de porc în UE va majora afacerile CarmOlimp cu 20%

Reluarea exporturilor de carne de porc din România către ţările din Uniunea Europeană va majora cu 20% cifra de afaceri a companiei CarmOlimp în 2012, potrivit unui comunicat de presă al societăţii.

DSVSA Călăraşi a demarat campania de supraveghere a pestei porcine clasice

DSVSA Călăraşi a demarat campania de supraveghere a pestei porcine clasice

În această lună DSVSA Călăraşi a demarat, prin medicii veterinari oficiali, campania de recoltare probe de sânge pe teritoriul judeţului Călăraşi pentru supravegherea Pestei Porcine Clasice.

Arad: Se deschid târgurile de porcine

Arad: Se deschid târgurile de porcine

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă că, începând de astăzi, 1 noiembrie, se deschid pieţele de porci din judeţ care au fost autorizate sanitar-veterinar.

INS: Numărul porcinelor sacrificate a crescut cu 26% în august 2011

INS: Numărul porcinelor sacrificate a crescut cu 26% în august 2011

În ceea ce priveşte numărul total de porcine sacrificate, acesta a crescut cu 26%, de la 323.000 capete în iulie 2011, la 407.000 capete în august 2011. Greutatea porcilor în carcasă a fost cu 23,3% mai mare în august 2011, decât în iulie, depăşind 32.193 tone, potrivit datelor INS.

INS: Scăderi la efectivele de porcine, la 1 mai 2011

INS: Scăderi la efectivele de porcine, la 1 mai 2011

Pe baza rezultatelor cercetării statistice realizată de Institutul Naţional de Statistică, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2010, efectivele de porcine au înregistrat scăderi, atât la total cât şi la efectivul matcă.


Scade efectivul de porcine din România - 4,596 milioane capete la 1 mai 2011

Scade efectivul de porcine din România - 4,596 milioane capete la 1 mai 2011

România înregistra un efectiv de peste 4,596 milioane de porci, la 1 mai 2011, mai mic cu 2,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când erau 4,7 milioane de capete, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Lipsa exporturilor de carne de porc a redus efectivele de porcine cu peste două milioane de capete

Lipsa exporturilor de carne de porc a redus efectivele de porcine cu peste două milioane de capete

Lipsa exporturilor de carne de porc a redus efectivele de porcine cu peste două milioane de capete, în mai puţin de 10 ani, a declarat, marţi, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabară.


Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii