Peste 4.000 de fermieri membri ai Sindicatelor crescătorilor de bovine şi de ovine, afiliate la Federaţia Agrostar, se pregătesc să protesteze în faţa Guvernului joia viitoare, în 2 aprilie 2015.
Federaţia Agrostar a început demersurile pentru a organiza un miting de protest în faţa Guvernului, în 2 aprilie 2015, ne-a spus Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Bovine din România.
La jumătatea lunii martie 2015, Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Bovine din România și Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine din România, afiliate la Agrostar, au trimis Ministerului Agriculturii o adresă în care expuneau problemele cu care se confruntă agricultorii și au solicitat o întâlnire cu ministrul Daniel Constantin, astfel încât să fie evitate acţiunile de protest.
Cum nu au primit nici un răspuns, iar Ministerul Agriculturii a amânat în continuare plata subvenţiilor, crescătorii de animale au hotărât să iasă în stradă.
Listă lungă de probleme şi nemulţumiri
„Neplata subvenţiilor este doar una dintre probleme”, afirmă Marcel Andrei. Principalele nemulţumiri ale crescătorilor de animale sunt, pe lângă întârzierea plăţii subvenţiilor pe cap de animal, şi diminuarea subvenţiei pe cap de animal; tergiversarea aprobării normelor metodologice la Legea pajiștilor; lipsa unei strategii na]ionale pentru producătorii mici și mijlocii de lapte, care vor fi scoși de pe pia]a odată cu eliminarea cotelor, de la 1 aprilie 2015; obligativitatea transformării exploataţiilor în exploataţii cu personalitate juridică; pericolul dublei impozitări prin atestatul de producător și carnetul de producător; monopolul deţinut de medicii veterinari de liberă practică, acest fapt îngrădind posibilitatea crescătorilor de animale de a-şi alege medicul veterinar, precum şi birocratizarea excesivă.