De la începutul acestei luni, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) pescuitul comercial este… prohibit!
Cei aproape 1500 de pescari profesionişti din Delta Dunării vor sta cu barca pe uscat, deoarece nu şi-au preschimbat şi vizat permisele de pescuit care au expirat la 31 decembrie 2011. Cauza: birocraţia care stopează pescăria!
Eliberarea şi vizarea permiselor, funcţie de resursele acvatice
Potrivit procedurii de eliberare a permiselor de pescuit comercial şi vizarea permiselor, aprobată de Guvernatorul ARBDD Tulcea, în anul 2012, se va realiza analiza activităţii desfăşurate în anul 2011 de pescarii profesionişti care activează în perimetrul RBDD şi, corelat cu studiile de evaluare a resurselor acvatice vii, elaborate de instituţiile de cercetare acreditate conform legii, ARBDD Tulcea, în calitate de administrator al resursei acvatice vii, va stabili oportunitatea acordării unor noi permise de pescuit comercial.
Autorităţile tac mâlc
Ceea ce nu s-a făcut! Tot procedural, ministerul Mediului şi cel al Agriculturii ar fi trebuit să reglementeze cadrul legal pentru înfiinţarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare a peştelui capturat în Deltă, precum şi stabilirea cotelor maxime anuale de captură pentru resursele de peşte. Ordinele celor doi miniştri nu au fost semnate din motive greu de înţeles.
Ce spune atamanul pescarilor
O posibilă explicaţie a oferit-o pentru presa tulceană, Dan Verbina, preşedintele uneia dintre cele mai reprezentative federaţii a asociaţiilor de pescari din Delta Dunării,: “Autorizarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare a peştelui întârzie datorită neînţelegerilor dintre funcţionarii ARBDD şi medicii veterinari care au fost solicitaţi să emită autorizaţii sanitar-veterinare. Până nu se autorizează punctele de debarcare şi centrele de primă vânzare nu se poate emite ordinul de ministru prin care se atestă funcţionarea legală a acestora. Permisele de pescuit comercial nu pot fi emise pentru că în ele urmează să fie precizate punctul de debarcare şi centrul de primă vânzare la care pescarul este obligat să prezinte capturile pentru a fi contabilizate.”
Fără studii… nu poţi pescui!
În ceea ce priveşte cotele de captură, acestea nu pot fi stabilite, deoarece Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură nu are finalizate studiile de evaluare a resurselor acvatice vii din Delta Dunării.
Aşadar, pescarii care trag la scrumbie după 1 mai a.c. şi vor fi prinşi de autorităţi, vor intra la braconaj!