Adama
Vinasa Rompak

Organizarea în domeniul zootehnic: sistemul fermă-abator

Publicat: 08 septembrie 2011 - 16:20
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Valeriu Tabără a declarat, în deschiderea Agromalim, că va participa la o reuniune cu crescătorii de bovine. Scopul principal al întâlnirii va fi purtatea unei discuţii pe tema creşterii vacilor de lapte.

Potrivit ministrului agriculturii este o mare greşeală permiterea importului de produse lactate. “Felul în care abordează companiile de produse lactate această problemă devine un lucru foarte grav. Este inadmisibil ca în zone ca Maramureş sau Apuseni, unde putem avea un anumit tip de lapte, să nu putem asigura dezvoltarea fermelor şi să importăm. Din acest punct de vedere, trebuie repuse în valoare producţia şi potenţialul pe care îl avem în interior”, a spus Tabără.

Sistemul fermă-abator trebuie implementat şi la noi!
În acest sens, s-a deschis calea spre abatorizare, construcţia abatoarele mici şi transportul până la acestea, precum şi metodele de prelucrare a materilei prime vor fi asigurate, ne asigură ministrul. “Nu putem discuta de produse tradiţionale preparate cu carne din import. Singura certitudine că acesta este produs tradiţional o reprezintă eticheta”, a adăugat ministrul.

agromalim_expozitie-animale_b

Potrivit spuselor lui Tabără, desfiinţarea sistemului fermă-abator a adus sectorul zootehnic din România în acest impas. În Vest fermele au acest sistem implementat, şi de acum şi în România va putea fi repus în funcţiune, dacă fermierul vrea poate dezvolta prin PNDR, un system “în lanţ”:  producţie vegetală, care poate asigura hrană pentru ferma zootehnică şi dacă are posibilitatea îşi poate crea şi o reţea de plasare pe piaţă a produselor de origine animală sau vegetală .

Vizualizat: 3141 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Leonard
|
09. 12, 2011. Monday 12:33
Buna ziua,
acest sistem ferma-abator trebuia aplicat din 1990,
daca am o microferma da pasari sa am posibilitatea sa imi abatorizez eu puii.
In spatiul Ue este posibil dar la noi............
si apropo sunt niste Standarde de Ferma realizate impreuna cu DAAS international prin birourile ministerului, cand se publica?
in 2013?
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii