Adama
Vinasa Rompak

„Tu, ursule, vii, dar numai cu doi pui, pentru că eu nu mai am voie decât cu trei câini!”

Publicat: 10 decembrie 2015 - 21:51
2 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Nu putem face o selecţie: tu, ursule, vii, dar numai cu doi pui, pentru că eu nu mai am voie decât cu trei câini. (...) În aceşti trei câini se includ şi câinii de pază ai stânei. Păi ce facem?, spune Pavel Iovăneasă, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine „Retezat”. Acesta va protesta pe 15 decembrie alături de 3.000 de crescători de ovine care vor suspendarea prevederilor legii vânătorii şi apoi modificarea acesteia, după ce va fi dezbătută împreună cu reprezentanţii asociaţiilor de crescători de animale.

Vom manifesta paşnic, pentru că avem dreptul să ne cerem drepturile în mod democratic. Asta, în prima fază, pentru că dacă nu se poate nicicum şi trebuie să stăm cu animalele pe saivane, atunci o să mai aducem din ele şi pe la Bucureşti, dar... după sărbători, a spus Iovăneasă, citat de Agerpres.

Ca să evite protestul anunţat de Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, deputaţii din Comisia de Agricultură i-au chemat pe reprezentanţii tuturor federaţiilor crescătorilor de ovine la negocieri pe 14 decembrie 2015. În vederea găsirii unor soluţii legislative urgente de modificare a art.23 lit.c) şi lit.k) şi a art.13 privind acordarea despăgubirilor pentru pagubele produse de către fauna cinegetică, vă rugăm să participaţi luni, 14.12.2015, ora 13.00, la şedinţa Comisiei, în vederea analizei situaţiei create şi iniţierea unor amendamente la proiectul de lege, aflat în dezbaterea Comisiei, se arată în scrisoarea transmisă de Comisia de Agricultură  către Federaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, Federaţia Romovis, Federaţia Pro Ovis, Federaţia Oierilor de Munte.

Crescătorii de ovine nu renunţă la proteste!

Crescătorii de ovine sunt însă hotărâţi să nu dea înapoi. Mai mulţi dintre aceştia consideră că propunerea de întâlnire este tardivă. Deputaţii din Comisia pentru Agricultură ar fi trebuit să vină deja cu propuneri clare pentru modificarea acestei legi, nicidecum cu invitaţii în ultimul ceas, susţin o bună parte dintre crescătorii de ovine. Cei mai mulţi sunt decişi să nu mai cedeze în faţa celor pe care i-au ales să îi ajute, iar ei îi desfiinţează.

initiatori-vaneaza_b

Panoul de oroare: Iniţiatorii modificărilor aduse la legea vânătorii (Sursa foto: vaneaza.ro)

Mitingul va avea loc aşa cum am stabilit, pe 15 decembrie 2015, şi negocierile cu Parlamentul vor avea loc în prezenţa tuturor crescătorilor care vor participa la miting. Nu vom face nici un pas înapoi!, este categoric Marcel Andrei, preşedintele SNCOCR.

Revendicările crescătorilor de ovine sunt multiple, dar modificările adoptate la legea 407/2006 în iulie 2015 (Legea 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic 407/2006, în vigoare din 24 iulie 2015) au umplut paharul.

Art.23 lit.c) din legea vânătorii se referă la interzicerea păşunatului animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie.

Pavel Iovăneasă crede că Legea vânătorii şi a fondului cinegetic este neconstituţională pentru că interzice păşunatul domestic, în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, pe terenurile pe care le deţin crescătorii de animale, însă permite accesul vânătorilor pe aceste parcele proprietate privată: Eu cred că ar trebui ca ei să ne ceară acceptul să intre pe terenurile noastre, să ne plătească o taxă, nu noi să plătim amenzi că suntem pe terenurile noastre. La alt articol scrie că se interzice recoltatul şi semănatul pe terenul unde sunt habitate. Păi ce facem, dacă avem porumb nerecoltat, nu-l mai putem aduna pentru că deranjăm un habitat?

Art.23 lit.k) stabileşte numărul de câini pe care îi poate avea o turmă sau o cireadă la 3 în zona de munte, 2 în zona de deal şi 1 la câmpie, în acest număr fiind incluşi şi câinii care asigură paza stânei.

Nu putem face o selecţie: tu, ursule, vii, dar numai cu doi pui, pentru că eu nu mai am voie decât cu trei câini. (...) În aceşti trei câini se includ şi câinii de pază ai stânei. Păi ce facem? Avem un câine de pază la stână, mai avem unul de întors oile şi încă unul de pază. Nu se spune la ce număr de oi, ori acesta poate fi de 50 sau de 1.500 de oi. Nu se precizează nimic în acest sens, a comentat preşedintele Asociaţiei „Retezat”. Acesta este de părere că prevederea nu ţine cont de realităţile de la o stână şi nici de problemele pe care le întâmpină ciobanii care urcă pe munte.

Vizualizat: 2398 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

3.000 de crescători de ovine protestează în faţa Parlamentului, pe 15 decembrie

3.000 de crescători de ovine protestează în faţa Parlamentului, pe 15 decembrie

3.000 de crescători de ovine vor protesta pe 15 decembrie 2015 în faţa Parlamentului pentru a cere suspendarea legii vânătorii, anunţă Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România (SNCOCR).

Alte articole in aceasta categorie

Salariu ciobani minim 4.000 lei/lună, prin lege!

Salariu ciobani minim 4.000 lei/lună, prin lege!

14 noiembrie 2024 - 13:17

În România este nevoie de cel puțin 50.000 de ciobani și forța de muncă în acest domeniu este tot mai greu de găsit. Salariul minim pentru ciobanii care îngrijesc oile ar putea fi crescut prin lege.

Caz dramatic la o fermă: Ciobani la spital și zeci de oi moarte!

Caz dramatic la o fermă: Ciobani la spital și zeci de oi moarte!

16 iunie 2024 - 23:37

Cinci bărbaţi au ajuns la spital şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce au deparazitat oile cu o substanță utilizată împotriva scabiei. 

400 euro/vacă și doar 16 euro la ovină!

400 euro/vacă și doar 16 euro la ovină!

14 februarie 2024 - 23:36

Pavel Iovăneasă, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine ”Retezatul-Haţeg”, a sesizat o serie de inechități pe care le suportă oieritul din România față de alte sectoare.

„Neprețuita” lână aruncată pe câmp!

„Neprețuita” lână aruncată pe câmp!

19 decembrie 2023 - 07:50

În județul Brăila, lâna de oaie este... neprețuită! (Adică nu are nicio valoare!). Pentru că nu reușesc să o vândă, crescătorii de ovine au ales o scurtătură: să o arunce pe câmp sau în pădure. 

APIA: ANT ovine/caprine pentru anul 2023! Beneficiari, condiții!

APIA: ANT ovine/caprine pentru anul 2023! Beneficiari, condiții!

14 februarie 2023 - 12:30

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a publicat pe site-ul oficial condițiile pentru acordarea ajutorului național tranzitoriu pentru ovine, caprine, aferent anului de cerere 2023.

Spaniolii se luptă cu variola ovină

Spaniolii se luptă cu variola ovină

12 februarie 2023 - 10:40

Variola ovină se pare că a scăpat de sub control în Spania, unde până acum au fost sacrificate peste 38.000 de animale, după descoperirea a nu mai puţin de 25 de focare.

Oierii din Hațeg au sărbătorit

Oierii din Hațeg au sărbătorit "BREAZA - Regina Ţurcanelor" + GALERIE FOTO

03 octombrie 2021 - 21:42

Conform tradiţiei, în prima zi a lunii octombrie, la Toteşti, în judeţul Hunedoara, de ziua comunei, e mare sărbătoare pastorală: expoziţia şi târgul de ovine "BREAZA - Regina Ţurcanelor". 

Mesaj secretar de stat MADR pentru tinerii fermieri: Cumpăraţi pământ, acum e ultima şansă!

Mesaj secretar de stat MADR pentru tinerii fermieri: Cumpăraţi pământ, acum e ultima şansă!

06 septembrie 2021 - 07:10

Banii pentru tinerii fermieri sunt prea puţini, i-a reproşat un tânăr crescător de ovine secretarului de stat în MADR George Căţean. Ce răspuns a primit de la acesta.

Agromalim 2021: Evenimente pentru crescătorii de caprine şi ovine

Agromalim 2021: Evenimente pentru crescătorii de caprine şi ovine

23 august 2021 - 22:20

Expoziţie de animale, degustare de produse şi conferinţe pentru crescătorii de caprine şi ovine, organizate de ANCC Caprirom la Agromalim 2021.

DEFICIT COMERCIAL în CREŞTERE. CÂTE MILIARDE am DAT pe PRODUSE AGROALIMENTARE de IMPORT în 2020!

DEFICIT COMERCIAL în CREŞTERE. CÂTE MILIARDE am DAT pe PRODUSE AGROALIMENTARE de IMPORT în 2020!

07 ianuarie 2021 - 23:11

EXPORTURI ŞI IMPORTURI. România a înregistrat un deficit de 1,24 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare în primele trei trimestre din 2020, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   
2.
Cristina Oprea
|
12. 11, 2015. Friday 14:57

Bună ziua,
Este strigător la cer ce ni se întâmplă. Este ca și cum ai baga lupul în stana. Domnilor deputați, care elaborat proiecte de lege din birou,veniți în teren și constatați. Apropo de fauna,nu credeți ca ar fi mult mai indicat sa căutați soluții pt tăierile abuzive de pădure? Poate va ajuta și domnii din Ocolurile Silvice.
Cum sa creștem economia dacă nu ne lăsați! Cum sa câștigăm un ban cinstit!

1.
ioan.bontau
|
12. 11, 2015. Friday 10:22

bravo lor ciobanilor fiindca sunt organizati si aproape intotdeauna obtin tot ce doresc. Aviz celorlalti agricultori. Cand se va lua o pazitie hotarata si impotriva pagubelor produse culturilor agricole de vanat. Cespuneti fermierilor din Campia de Vest ?

Rezultate: [2]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii