Oare FERMIERII chiar AU NEVOIE de FORŢĂ DE MUNCĂ SPECIALIZATĂ?!... Îmi pun acestă întrebare deşi, chiar acum câteva zile, la un eveniment desfăşurat la Radisson Blue, Nicuşor Şerban, preşedintele Holstein Ro se plângea tocmai de lipsa acestui gen de forţă de muncă.
Pe de altă parte eu am publicat pe pagina mea de Facebook de mai multe ori diverse CV-uri ale unor oameni calificaţi care căutau un loc de muncă în agricultură. Unii în ferme vegetale iar alţii în cele zootehnice. Chiar acum fix o lună, am publicat pe mai multe pagini specializate CV –ul unui tânăr născut în judeţul Braşov, tehnician veterinar şi însămânţător ca pregătire, pe care viaţa la purtat tocmai peste Prut. Acolo şi-a întemeiat o familie frumoasă dar lipsurile l-au făcut să vrea să lucreze din nou în ţară. CV-ul a fost apoi redistribuit de mai multe persoane şi asociaţii. Am făcut chiar mai mult decât să public CV-ul.
Nu o să dau nume, dar am vorbit personal cu câţiva fermieri din zootehnie care apoi mi-au cerut datele de contact ale tânărului tehnician veterinar, care are şi experienţă în acest job. Tânărul m-a tot contactat să mă întrebe dacă am vreo veste. Recunosc că nu am avut nicio veste şi nici la el nu a ajuns nicio solicitare. Tocmai de aceea i-am recomandat să caute pe site-urile specializate în oferte de muncă. Iată că a trecut o lună de zile de încercări şi nu pot să-mi explic unde e buba.
Apoi mi-am zis că Agroinfo este mult mai mult decât tot ceea ce am încercat eu să fac pentru aceşti oameni în nevoie. Mi-am zis să public acest ultim CV aici, unde Newsletter – ul îl poate duce în mii şi mii de ferme. Poate că aşa se va găsi cineva interesat de un tehnician veterinar tânăr şi cu experienţă.
CURRICULUM VITAE
NUME-PINTILIE
PRENUME-EMILIAN GEORGE
DATA NASTERII-01-12-1981
STAREA CIVILA-Casatorit
ADRESA-mun. Chisinau str. V. Belinski 67 ap. 64
TEL-+37378655828
STUDII-LICEUL SIMION MEHEDINTI,CODLEA PROMOTIA 2000,CU DIPLOMA DE BACALEAUREAT SI ATESTAT DE TEHNICIAN VETERINAR
2004 CURS OPERATOR INSAMANTARI BOVINE SI SUINE
EXPERIENTA PROFESIONALA-2000-2003 AVICOLA BRASOV CA TEHNICIAN VETERINAR SI SEF ECHIPA
RAMASAJ
2004-2006 OPERATOR INSAMNTARI BOVINE RACOS
2007-2010 TEHNICIAN VETERINAR PE CONTROLUL LAPTELUI
2012----ca TEHNICIAN VETERINAR LA CIRCUMSCRIPTIE SANITARA
VETERINARA LANGA BAIA MARE.
Am lucrat pana in 20august 2014.
POSED PERMIS CONDUCERE –B
HOBYURI-ANIMALELE
APTITUDINI-SERIOZITATE, PUNCTUALITATE, DISPONIBILITATE LA PROGRAM FIXAT
Sunt convins că singurul impediment între cei care îşi doresc să muncească şi cei care au nevoie de forţa lor de muncă este comunicarea. Poate pe o bursă specializată a acestor oferte şi disponibilităţi. Deşi şi aici s-au făcut paşi importanţi, dar când mă uit la rezultate mă întreb pur şi simplu dacă eu, care cunosc ceva lume în agricultură şi câteva spaţii în care agricultorii se întâlnesc virtual sau fizic, nu reuşesc să fac o conexiune din care să rezulte un interes pentru contactul cu un om dispus să lucreze în zootehnie, atunci ceva nu e cum trebuie. Ca de obicei, sper că eu greşesc şi că vina îmi aparţine mie. M-aş bucura să fie aşa şi de mâine acest tânăr să-şi găsească un loc de muncă real!