Adama
Vinasa Rompak

Numărul bovinelor din Covasna s-a redus de la 125.000 la 35.000 de capete

Publicat: 08 noiembrie 2011 - 13:09
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În judeţul Covasna crescătorii de bovine s-au rărit iar sectorul zootehnic a înregistrat, în acest fel, un regres considerabil. În ultimii douăzeci de ani numărul de bovine a scăzut de la 120.000 la 35.000.

Şeful Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba, a declarat că la începutul anilor 90 aproape în fiecare gospodărie mică din mediul rural erau crescute două-trei vaci, dar în ultimii 20 de ani, pe fondul scăderii preţului de achiziţie a laptelui, oamenii fie au renunţat de tot la creşterea acestora, fie au păstrat câte un singur animal pentru a asigura necesarul de consum al familiei.

Creşterea bovinelor de carne ar fi posibilă şi ar putea aduce câştig
Konczei Csaba a menţionat că judeţul Covasna are peste 100.000 de hectare de fâneţe şi păşuni, drept urmare Direcţia agricolă încurajează persoanele din mediul rural să se profileze pe creşterea bovinelor pentru carne, care le-ar putea aduce câştiguri foarte bune.
„Într-adevăr în România nu prea există piaţă de desfacere, dar există o cerere enormă pe piaţa europeană şi asiatică”, a spus directorul instituţiei.

Bovine pe păşune_b

Totodată, Csaba a precizat că la nivel de judeţ s-au făcut mai multe demersuri pentru înfiinţarea unor ferme pilot, dar şi mai multe schimburi de experienţă cu crescători de bovine din Ungaria, iar deosebit de receptivi s-au dovedit a fi gospodarii din localităţile Mereni şi Sita Buzăului.

În acelaşi timp, trei întreprinzători privaţi din municipiul Sfântu Gheorghe au cumpărat terenuri în localitatea Zălan, unde vor amenaja ferme pentru creşterea bovinelor de carne.
Acesta a adăugat că agricultorii din zonele montane defavorizate ar putea primi pe viitor şi o subvenţie pentru creşterea vacilor de carne.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 2404 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Ultimatum din partea crescătorilor de bovine pentru ministrul Agriculturii

Ultimatum din partea crescătorilor de bovine pentru ministrul Agriculturii

Reprezentanţii crescătorilor de bovine din România se vor întâlni săptămâna aceasta, cel mai probabil joi, 10 noiembrie 2011, cu ministrul Agriculturii, pentru a discuta problema CNDP pentru sectorul bovine. Nemulţumiţi de suma pe care Ministerul Agriculturii este dispus să o aloce în acest an, de circa 45 de lei pe cap de animal, şi de amânările şi refuzul ministrului Tabără de a dialoga şi de a rezolva problemele din acest sector, crescătorii de bovine ameninţă cu proteste în stradă dacă nu le vor fi respectate solicitările.

O nouă derogare pentru laptele neconform: beneficii şi condiţii

O nouă derogare pentru laptele neconform: beneficii şi condiţii

România va primi acordul Comisiei Europene în ceea ce priveşte prelungirea perioadei de tranziţie cu doi ani, până la finele lui 2013, pentru procesarea laptelui neconform cu cerinţele comunitare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.

CE votează pe 14-15 noiembrie prelungirea cu doi ani a perioadei de tranziţie pentru procesarea laptelui neconform

CE votează pe 14-15 noiembrie prelungirea cu doi ani a perioadei de tranziţie pentru procesarea laptelui neconform

La mijlocul lunii noiembrie România poate primi acordul Comisiei Europene în ceea ce priveşte prelungirea perioadei de tranziţie cu doi ani, până la finele lui 2013, pentru procesarea laptelui neconform cu cerinţele comunitare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.

Micii fermieri vor putea obţine lapte conform, cu condiţia asocierii

Micii fermieri vor putea obţine lapte conform, cu condiţia asocierii

Micii fermieri au la dispoziţie un concept de sală de muls, care poate fi amplasată în diferite zone din ţară, pentru a-i ajuta să se adapteze la regulile Uniunii Europene în privinţa conformităţii laptelui.

Irlanda: Importurile de bovine nu pot atrage riscul unei îmbolnăviri

Irlanda: Importurile de bovine nu pot atrage riscul unei îmbolnăviri

Potrivit ultimelor statistici importurile de animale vii în Irlanda sunt cu 41% mai mari decât anul trecut. Cifrele arată că 2.890 de bovine tinere au fost importate în Irlanda de la începutul anului, faţă de 2.037 animale în perioada similară a anului trecut. Animalele importate constau în vite de carne şi de lapte provenind din Irlanda de Nord, Marea Britanie şi România.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii