Extinderea Bolii limbii albastre este departe de a se fi încheiat. Deşi Autoritatea Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA) dă asigurări că “zonele” sunt bine delimitate şi sub control, noi focare apar de la o zi la alta.
Recent, au fost confirmate primele cazuri de boala limbii albastre în două localităţi din Harghita. Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat marţi că cele două cazuri au fost confirmate în satul Potiond, comuna Ciucsângeorgiu şi satul Ineu din comuna Cârţa, fiind vorba de câte o vacă bolnavă în fiecare focar.
În urma simptomelor manifestate de animale, veterinarii au recoltat probe de sânge care au fost trimise la laboratorul acreditat de la Iaşi, iar rezultatele au arătat că este vorba de virusul bluetongue (al limbii albastre). “Practic, după ce s-a recoltat sângele, animalele s-au vindecat. Nu am avut nicio sacrificare, s-au făcut dezinsecţii, dezinfecţii. S-a stabilit o zonă de contact pe o rază de 20 km şi s-a instalat zona de protecţie pe 100 de kilometri în jurul focarelor. În zona de contact, pe o rază de 20 kilometri se interzice circulaţia rumegătoarelor, fiind permisă doar pentru tăiere imediată”, a spus dr. Lado Zsolt.
Timiş: Suspiciuni în 15 localităţi, încă neconfirmate!
În acelaşi timp, medicii veterinari ai DSVSA Timiş au suspiciuni de apariţie a bolii limbii albastre în 15 localităţi din judeţ. “Avem puţine decese de animale, 26 de capete, şi alte 10 suspiciuni, dar nu suntem siguri că este vorba despre boala catarală ovină (a limbii albastre), pentru că nu ştim din ce cauze au murit oile, până când nu primim rezultatele de la Bucureşti”, a declarat luni pentru Agerpres dr. Adrian Radu Popa, director executiv al DSVSA Timiş. Pe de altă parte, Adrian Radu Popa susţine că numărul de decese animale este mic în raport cu efectivul de ovine al judeţului, de peste 630.000 de capete.
Potrivit unei informări a ANSVSA, la această dată în 26 de judeţe au fost confirmate focare de Boala limbii albastre, procentul animalelor afectate de boală, din totalul animalelor receptive existente în cele 26 judeţe, fiind de 0, 02%.