Adama
Vinasa Rompak

FCBR vrea COP-ul şi Cartea de Rasă pentru toate rasele

Publicat: 17 martie 2011 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Reprezentanţii FCBR, cei ai Holstein Ro şi cei ai AGCTR s-au întâlnit, în 15 februarie a.c., la sediul Ministerului Agriculturii, cu reprezentanţi ai ministerului, ai ANARZ şi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), pentru a discuta probleme legate de atribuirea Controlului oficial al producţiei (COP) şi a Cărţii de Rasă

La întâlnire au participat Gheorghe Vaida, directorul de cabinet al ministrului Agriculturii şi Cătălin Manea, director zootehnie, din partea Ministerului Agriculturii, conducerea ANARZ, Dumitru Simionescu, preşedintele Secţiei de zootehnie din ASAS şi Horia Grosu, directorul Institutului de Cercetare pentru Nutriţie Animală Baloteşti.

„Am convenit cu conducerea ANARZ să se stabilească un opis pe baza căruia să se facă această acreditare a organizaţiilor ce vor prelua şi Cartea de Rasă şi Controlul oficial al producţiei”, ne-a declarat Mircea Ciurea, preşedintele FCBR, la finalul întâlnirii care a durat aproape toată ziua.

„Vom realiza pentru fiecare asociaţie o documentaţie ce include un buget de venituri şi de cheltuieli pentru a demonstra că asociaţia respectivă are cotizanţi şi activitate economică şi nu este doar o asociaţie fantomă, pe care nu o interesează programul de ameliorare, ci este preocupată doar să încaseze nişte bani de la bugetul de stat pentru a plăti oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu ameliorarea”, a explicat acesta, dând exemplul judeţelor Timiş, Braşov şi Dâmboviţa, unde COP-ul nu a mai fost efectuat în ultimul an de firma care a câştigat licitaţia, Zooexpert SRL.

„Pe baza analizei acestor documente, organizaţiile care pot face dovada activităţii, a reprezentativităţii şi a înscrierii în Registrul asociaţiilor vor putea fi acreditate pentru efectuarea COP-ului”, ne - a mai spus preşedintele FCBR.

Legat de susţinerea financiară a activităţii de control din partea statului în anul care a trecut, Ciurea susţine că asociaţiile care au efectuat controlul nu au văzut nici un ban până acum. „Anul trecut COP-ul a fost făcut doar pe cheltuiala noastră, deşi statul ar fi trebuit să ne sprijine cu 70% din cheltuieli. Pe viitor, va trebui să consultăm un jurist pentru a pune la punct o documentaţie cât mai simplă de justificare a cheltuielilor şi de realizare a deconturilor”, a precizat Mircea Ciurea.

„Am solicitat, totodată, ca Federaţia să se ocupe de Cartea de Rasă pentru toate rasele din cadrul Federaţiei, deşi Asociaţia Holstein Ro dorea să ţină evidenţa tuturor animalelor din rasa Holstein la nivelul întregii ţări. Dacă o fermă are un efectiv format şi din Bălţată Românească şi din Holstein, aşa cum sunt multe cazuri, nu pot să vină două organizaţii de control diferite pentru fiecare rasă”, a mai spus Ciurea.

„De asemenea, nu putem vorbi de aceiaşi parametri, de aceeaşi eficienţă economică pentru rasa Holstein din zonele colinare şi pentru cea din sudul ţării. În plus, în fermele din sudul ţării sunt multe efective importate din Germania şi din Olanda, ori în Transilvania şi în celelalte zone sunt efective mari de Holstein românească”, a adăugat preşedintele FCBR.


ŞTIRI

Datoria de 1 leu este tot datorie!

Crescătorii de animale care, la data depunerii cererii de plată pentru sprijinul aferent plăţilor naţionale directe complementare (CNDP) pe anul 2010, aveau datorii la bugetele locale sau de stat nu vor primi subvenţia pe cap de animal.

În această situaţie se află fermieri din toată ţara, numărul de animale excluse de la plată fiind de peste 70.000 de capete. O parte sunt cazuri în care primăriile au greşit, dar sunt şi cazuri de fermieri care au pierdut subvenţia din cauză că aveau datorii, chiar dacă unele foarte mici, la bugetul de stat. „Sunt cazuri în care oamenii au pierdut sume foarte mari, de zeci de mii de euro, pentru amenzi de circulaţie sau pentru că nu au radiat la finanţe o maşină pe care au vândut-o”, susţine preşedintele FCBR, Mircea Ciurea.

„Chiar şi datoria de 1 leu este tot datorie! Sunt circa 70-80 de mii de capete pentru care nu se vor acorda ajutoare din cauza datoriilor la bugetele locale. Mi se rupe inima, dar nu voi renunţa la decizie pentru că regula e regulă”, a spus ministrul Agriculturii la o întâlnire la Timişoara, adăugând că destinaţia banilor rămaşi nu a fost stabilită deocamdată.

„Analizăm contestaţiile şi putem să revenim asupra acestor decizii. Avem mecanismul reanalizării cazului de la zero, intrând noi în contact cu primăria”, ne-a declarat directorul APIA, Florin Faur, referitor la această problemă, precizând că este vorba doar de datorii aferente anului 2009.

Certificat fiscal în loc de declaraţie pe proprie răspundere

Chiar dacă fermierii şi-au plătit restanţele de la data depunerii cererii şi până la data efectuării plăţilor, termenul legal este data când a fost depusă cererea de plată. Mai mult, crescătorii de animale riscă sancţiuni penale pentru fals în declaraţii, iar APIA ia în considerare înlocuirea declaraţiei pe proprie răspundere cu certificatul fiscal, pentru a evita astfel de situaţii pe viitor.

„Câtă vreme declaraţia pe proprie răspundere nu funcţionează, chiar dacă se supune ca regulă Codului Penal, probabil vom introduce certificatul fiscal”, ne-a declarat directorul general al APIA.

APIA a plătit 92% din CNDP

Crescătorii de bovine, ovine şi caprine care nu au înregistrat datorii la stat pe anul 2009, au primit, până în prezent, 92% din sumele aferente CNDP pe 2010. APIA a plătit, până la jumătatea lunii februarie a.c., 724,87 mil. lei către beneficiarii acestor ajutoare, ultima tranşă, de 56,6 mil. lei, fiind plătită în 14 februarie, pentru 5.174 de crescători de bovine, 4.127 crescători de ovine şi 1.080 crescători de caprine, care au contractat credite bancare pentru finanţarea capitalului de lucru.

Prima tranşă a plăţilor CNDP în sectorul zootehnic, de 236,46 mil. lei, reprezentând 30% din totalul cuvenit, a fost efectuată în 25 ianuarie a.c., iar cea de-a doua tranşă, în valoare de 431,79 mil. lei, a fost efectuată în 10 februarie a.c., pentru 203.841 crescători de bovine, 30.480 crescători de ovine şi 8.570 crescători de caprine.

Vizualizat: 3181 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii