Fondurile disponibile pentru investiţii în dezvoltarea fermelor zootehnice au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii, anunţă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Deşi termenul limită al sesiunii era 28 februarie 2017, fermierii din sectorul zootehnic s-au grăbit să ceară banii alocaţi prin submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, astfel că fondurile au fost epuizate.
"De la deschiderea sesiunii în data de 15 decembrie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin submăsura (sM) 4.1, componenta sector zootehnic, 201 de proiecte de investiţii, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane de euro. Precizăm că AFIR a primit solicitări de finanţare în limita plafonului de depunere a proiectelor (150.000.000 de euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pentru cea de-a doua sesiune aferentă acestei submăsuri din 2016 și continuată în 2017", anunţă AFIR în informarea de presă.
După încheierea evaluării de către experţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecţia proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 75 milioane de euro euro.
sursa: informare de presă AFIR