Un focar gripă aviară a fost confirmat într-o fermă de raţe din sudul Ungariei, aproape de graniţa cu Serbia şi România. Este al treilea focar din ţara vecină în acest an şi primul în judeţul Bács-Kiskun, unde se află principalele crescătorii de păsări de apă.
Autorităţile maghiare au semnalat prezenţa gripei aviare înalt patogene subtulpina H5N8 la o fermă unde se aflau peste 15.000 de raţe. Suspiciunea de infecţie a apărut ulterior şi la alte exploataţii din apropiere. Autorităţile au luat măsurile necesare de combatere şi extindere a focarului. Printre acestea, uciderea şi depopularea tuturor exploataţiilor din zona pe o rază de 3 km şi instalarea unei zone de supraveghere de 10 km în jurul fermei. Obligaţia deja existentă de a păstra păsările de curte în interior rămâne în vigoare, o investigaţie epidemiologică amplă fiind deja în desfăşurare.
Două focare anterioare în zone diferite din Ungaria au fost confirmate în luna ianuarie. Pe 12 ianuarie a fost confirmat un focar la o fermă de curci din Acs, judeţul Komaron-Eszterfom, aproape de graniţa cu Slovacia iar două zile mai târziu, în Hajdu-Bihar, aproape de graniţa cu România, a fost confirmat un focar la o fermă de raţe. Ca sursă posibilă, a fost menţionat contactul indirect cu păsările sălbatice.