Date ştiinţifice cu privire la un virus nou depistat recent la rumegătoare în trei state membre au fost prezentate Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală (SCoFCAH) din cadrul Comisiei Europene.
Trei state din Uniunea Europeană, respectiv Germania, Olanda şi Belgia, se confruntă de ceva vreme cu un nou virus care atacă efectivele de bovine, ovine şi caprine. Botezat „virusul Schmallenberg”, după numele localităţii în care a fost semnalat prima dată, acesta afectează numai animalele rumegătoare şi este puţin probabil să fie transmis la om.
Până în prezent, 86 de ferme au fost infectate în cele trei state. Potrivit SCoFCAH, virusul provoacă aparent uşoare semne clinice la bovine şi malformaţii congenitale la ovine şi caprine. Acesta s-a răspândit prin ţânţari şi musculiţe, însă pe timpul iernii este puţin probabil să se transmită de la un animal la altul.
În conformitate cu evaluarea preliminară efectuată de către Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, deocamdată nu există dovezi că acest virus ar putea avea un efect asupra oamenilor. Experţii au convenit că, deşi nu există un tipar geografic al acestor infecţii, situaţia trebuie să fie monitorizată şi re-evaluată după ce vor apărea noi date.
Virusul a fost depistat pentru prima dată la începutul lunii noiembrie, într-o fermă de vaci din Germania.