Adama
Vinasa Rompak

Criză în sectorul laptelui bihorean. De la 1 aprilie fermierii rămân fără contracte de procesare!

Publicat: 04 martie 2015 - 12:14
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii bihoreni sunt îngrijoraţi de criza preluării laptelui care s-ar putea manifesta, de la 1 aprilie. Mulţi crescători de vaci spun că după această dată nu mai au asigurată preluarea de către principalul procesator din zonă.

„Fermierii ne-au anunţat, într-o întâlnire la sediul nostru, că au primit notificări potrivit cărora, începând cu data de 1 aprilie 2015, procesatorul (firma Friesland - n.r.) nu le va mai prelungi contractele existente. Nu putem condamna procesatorul, pentru că ani de zile a preluat laptele din fermele noastre, aşa cum a fost, mai stas mai nestas, şi nici nu putem să le cerem să ne spună de ce. Şi nu suntem noi în măsură să-i întrebăm. Dar trebuie să găsim o soluţie în această lună”, a declarat pentru Agerpres ing. Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor.

Potrivit acestuia, la întâlnirea găzduită, la începutul săptămânii, de Direcţia pentru Agricultură Bihor, fermieri importanţi din zonă s-au arătat îngrijoraţi de aceste aspecte şi unii vor chiar să renunţe la activitate. „Deja avem semnale că unii crescători renunţă la vaci, dar nu renunţă prin a le transfera altui fermier, ci renunţă prin a le sacrifica. Sunt unii crescători de bovine care se gândesc să-şi lichideze fermele, dar nici acest lucru nu se poate face, pentru că nu avem linii de sacrificare, decât două puncte de tăiere în judeţ, unde se pot sacrifica doar două-trei animale”, a declarat şeful Direcţiei pentru Agricultură Bihor.

Pe 6 martie va avea loc această întâlnire la sediul Direcţiei pentru Agricultură Bihor în prezenţa reprezentanţilor formelor asociative ale crescătorilor de animale şi un reprezentant al unei firme braşovene care s-a arătat dispusă să negocieze preluarea laptelui, a mai spus Nicolae Hodişan.

Vizualizat: 1488 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

AGROSTAR trage un semnal de alarmă cu privire la dispariţia cotei de lapte după 1 aprilie 2015

AGROSTAR trage un semnal de alarmă cu privire la dispariţia cotei de lapte după 1 aprilie 2015

Federaţia AGROSTAR trage un semnal de alarmă cu privire la consecinţele pe care le va avea dispariţia cotei de lapte, începând de la 1 aprilie 2015.

Pro Agro şi Romalimenta vin cu noi propuneri. Vor reducerea TVA și în sectorul laptelui!

Pro Agro şi Romalimenta vin cu noi propuneri. Vor reducerea TVA și în sectorul laptelui!

Federațiile ProAgro și Romalimenta vor propune Ministerului Finanțelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% și pentru lapte și produse din lapte, alături de carne, produse din carne și legume-fructe.

Creştere cu 12,8% a colectării laptelui de vacă, în 2014

Creştere cu 12,8% a colectării laptelui de vacă, în 2014

Unităţile procesatoare au colectat, în 2014, de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare, 995.375 tone lapte de vacă, în creştere cu 12,8% faţă de anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Phil Hogan: Alocarea de sprijin pentru sectorul laptelui, la îndemâna ministrului Constantin

Phil Hogan: Alocarea de sprijin pentru sectorul laptelui, la îndemâna ministrului Constantin

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a făcut săptămâna trecută o declaraţie care ar putea ridica moralul fermierilor români, îngrijoraţi de perspectivele eliminării cotelor de lapte, începând cu luna aprilie.

Ce soluţie propune România după dispariţia cotelor de lapte? „Poluatorul plăteşte” va salva producţia autohtonă

Ce soluţie propune România după dispariţia cotelor de lapte? „Poluatorul plăteşte” va salva producţia autohtonă

După dispariţia cotelor de lapte la 1 aprilie 2015, România va propune la nivel european varianta „poluatorul plăteşte”, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii