SANCȚIUNI PENTRU SUBVENȚIILE DIN ZOOTEHNIE 2018! Crescătorii de animale sunt sancționați, pentru anul de cerere 2018, de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu diferite procente din subvenția cea mai mare pe cap de animal, sprijnul cuplat, în cazul în care funcționarii APIA descoperă că aceștia nu au respectat anumite reguli sau au fost găsite, cum spune APIA, neconformități. Cât taie APIA din suma cuvenită unui crescător de animale?
Sancțiunile care se aplică schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) și ajutoarelor naționale tranzitorii (ANTZ) sunt în această ordine:
- sancțiuni pentru animale cu neconformități;
- sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii unice de plată, a documentelor justificative aferente cererii unice de plată și, după caz, a documentelor de modificare a cererii de plată;
- reducerea lineară, cu excepția ANTZ;
- sancțiuni pentru nerespectarea ecocondiționalității, aplicate doar pentru SCZ.
Valoarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, cuvenit pe fiecare categorie, se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor declarate, în cazul cărora s-au constatat neconformități și numărul animalelor determinate la plată.
În cazul în care numărul de animale cu neconformități este mai mare de 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie, pentru anul de cerere în cauză, se reduce astfel:
- cu un procent stabilit stabilit, dacă acesta nu depășește 10%;
- cu de două ori procentul stabilit, dacă acesta este mai mare de 10%, dar este de maximum 20%;
- dacă procentul stabilit depășește 20%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul, în cadrul categoriei, pentru anul de cerere în cauză;
- dacă procentul depășește 50%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul, în cadrul categoriei, pentru anul de cerere în cauză. În plus, beneficiarul este supus unei sancțiuni suplimentare în cuantum egal cu cel care corespunde numărului de animale cu neconformități.
În cazul în care neconformitățile sunt legate de înregistrări incorecte în RIE, Registrul Individual al Exploatației, sau în pașapoartele animalelor, animalul în cauză este considerat nedeterminat numai dacă aceste erori se constată în cadrul a cel puțin două controale efectuate pe parcursul unei perioade de 24 de luni.
Sistemul de sancțiuni administrative pentru nerespectarea normelor privind ecocondiționalitatea se stabilește ținând cont de următoarele aspecte ale neconformităților constatate:
- neglijența presupune aplicarea unei reduceri din suma totală calculată fără penalități, chiar dacă fermierului i-au fost stabilite/nu i-au fost stabilite alte sancțiuni administrative, și se datorează acțiunii neintenționate a fermierului de nerespectare a unei norme de ecocondiționalitate;
- nerespectarea deliberată (intenția) presupune prevederea de către fermier a rezultatului faptei sale în condițiile în care fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat;
- repetarea unei neconformități presupune nerespectarea aceleiași cerințe sau a aceluiași standard, în cazul în care aceasta se constată de mai multe ori în cursul unei perioade de 3 ani calendaristici consecutivi, în condițiile în care beneficiarul a fost informat despre cazul precedent de nerespectare și a avut posibilitatea, după caz, să ia măsurile necesare pentru a remedia situația anterioară de neconformitate;
- amploarea (extinderea) unui caz de neconformitate este determinată examinând, în special, dacă aceasta are un impact de anvergură sau dacă este limitată la exploatația în cauză;
- gravitatea unei neconformități presupune cazul de nerespectare care depinde, în special, de importanța consecințelor acestuia, ținându-se seama de obiectivele cerinței sau ale standardului respectiv;
- durata (persistența) presupune cazul de nerespectare care depinde, în special, de durata pe parcursul căreia se manifestă efectele acestuia sau de posibilitatea de pune capăt acestor efecte prin mijloace rezonabile.
IMPORTANT! Sancțiunile pentru nerespectarea normelor de ecocondiționalitate se aplică doar sprijinului cuplat din zootehnie.
Vă reamintim cuantumul SCZ pe cap de animal, aferent anului 2017:
SPRIJINUL CUPLAT ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC
vaci de lapte 401.1809 euro/cap de animal
bivolițe de lapte 173.9233 euro/cap de animal
taurine din rase de carne și metișii acestora 446.5667 euro/cap de animal
ovine/caprine 25.0200 euro/cap
Sursa: APIA