OFICIAL! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de animale că a început de ASTĂZI, 3 mai 2019, plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de astăzi, 03.05.2019, Centrele Judeţene APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru cererile depuse în luna martie, aferent serviciilor prestate în luna februarie 2019.
Suma totală autorizată la plată este de 2.682.987 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 28 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, anunță APIA în comunicatul transmis pentru AGROINFO.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoare maximă totală este de 759,25 milioane de lei.
Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor este:
a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice;
b) de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul șeptelului și a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.
Ajutorul de stat acordat pentru registre genealogice și controlul oficial al performanțelor, COP, este încasat de la APIA de asociațiile crescătorilor de animale, acreditate pentru deținerea registrelor genealogice ale raselor, pe baza unui tabel cu fermierii, membri în asociație, care beneficiază de aceste servicii și cărora le este destinat acest ajutor pentru acoperirea costurilor cu testele și înscrierea animalelor în registrele genealogice.