Adama
Vinasa Rompak

Ajutorul european de 11,1 milioane de euro nu a fost încă împărțit! Termenul limită 30 noiembrie!

Publicat: 24 septembrie 2015 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Întâlnirea de miercuri, 23 septembrie, cu liderii fermierilor la Ministerul Agriculturii, a fost catalogată de șeful Agriculturii românești ca o ședință de lucru. Cele 11,1 milioane de euro au rămas tot neîmpărțite. Nici vorbă că pentru fermierii mici s-ar pregăti  o sumă în euro, un așa-zis ajutor de minimis.

Direct sau indirect suma respectivă va merge către fermieri. Dar cum vor ajunge la fermieri urmează să stabilim. Există un draft de regulament la Comisia Europeană pe baza căruia sunt acordate sumele. Draftul spune că trebuie să transmitem Comisiei Europene criteriile pe baza cărora vom aloca banii până la 30 noiembrie, urmând ca până pe 29 februarie să se facă plățile. Noi vrem să trimitem criteriile undeva la jumătatea lui octombrie, dacă se aprobă regulamentul. După care se pot face plățile către fermieri pe la sfârșitul anului, spune Daniel Constantin, ministrul agriculturii.

Există o serie de propuneri lansate de liderii crescătorilor de animale pentru împărirea celor 11,1 milioane de euro. Unii dintre liderii crescătorilor de vaci de lapte vor ca milioanele să fie investite în genetică, alții spun că ar trebui alocat un ajutor de minimis micilor fermieri. Dificil de stabilit însă cine se încadrează în această categorie de mici fermieri. Cu certitudine, spune ministrul agriculturii, o parte din acest cadou trimis României de Comisia Europeană, va fi direcționat către piața cărnii de porc unde prețul a scăzut dramatic, iar producătorii români au avut de suferit. Din cele 11,1 milioane de euro, aproximativ 2,8 milioane de euro vor constitui o infuzie pe piața cărnii de porc. Ajutorul de 11,1 milioane de euro provine din cei 420 de milioane de euro, un pachet de ajutor pe care Comisia Europeană l-a împărțit, în mod inegal, tuturor celor 28 de state membre în intenția de a da o gură de oxigen producătorilor de lapte și de carne de porc.

Vizualizat: 2243 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Cum se împart 11,1 milioane de euro fermierilor?

Cum se împart 11,1 milioane de euro fermierilor?

Comisia Europeană a împărțit 420 de milioane de euro la cele 28 de state membre UE. Sumele nu sunt uniforme, iar României îi revin 11,1 milioane de euro. Ce vom face cu banii?

Comisia Europeană împarte 420 mil.euro la 28 de țări! 11,1 mil. euro revin României!

Comisia Europeană împarte 420 mil.euro la 28 de țări! 11,1 mil. euro revin României!

Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură, anunță pe pagina sa că pachetul de sprijin financiar pe care-l acordă Comisia Europeană celor 28 de state membre UE este în valoare de 420 milioane de euro și nu de 500 de milioane de euro, cum era prevăzut inițial.

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii