România are potenţial pentru agricultura bazată pe biotehnologii precum şi pentru agricultura organică, ambele aspecte fiind prevăzute în raportul Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, a declarat preşedintele Comisiei, Valeriu Steriu.
“În privinţa biotehnologiilor nu mai există niciun un secret: Europa importă astăzi 40 de miliarde de tone de soia, cea mai mare parte de pe continentul american. În raport se arată tot ceea ce înseamnă impact financiar şi consumul acestor produse în ferme. Pe de altă parte, nu există la nivel european şi al României, ca stat membru, posibilitatea de a cultiva. Există elemente discutate şi săptămâna trecută cu comisarul Cioloş privind progresele necesare în acest sens. În raport se regăseşte o cifră foarte dureroasă şi anume că România a pierdut din 2006 şi până în prezent un miliard de euro prin stoparea acestei activităţi care poate şi trebuie să pornească atâta vreme cât se consumă în toată Europa şi nu există niciun document ştiinţific care să interzică aceste lucru”, a explicat Valeriu Steriu, răspunzând unei întrebări adresate de Marcel Cucu, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Brăila (APAB), referitoare la existenţa unei poziţii referitoare la accesul agricultorilor români la biotehnologie în raportul comisiei prezidenţiale.
România, prima din Europa la agricultura ecologică, după 2018
Cu privire la potenţialul bio, şeful Asociaţiei Bio-România, Marian Cioceanu, a subliniat că România poate deveni până în 2018 prima ţară pe agricultura ecologică din Europa.“România a fost ţara anului în februarie, la cel mai mare eveniment de agricultură ecologică şi a făcut faţă cu brio. Potenţialul este cuprins în strategie, dar foarte pe scurt. În viitoarea PAC, şi dacă această strategie va fi implementată, România va deveni până în 2018 prima ţară pe agricultura ecologică din Europa. Astăzi, România are 900.000 ha certificate bio, iar Italia şi Spania sunt pe primul loc cu 1,5 milioane ha. Este foarte sigur că, dacă se certifică terenurile din zona tradiţională, putem să ajungem detaşat pe locul I în lume. Eu sper ca acest lucru să se întâmple”, a spus Marian Cioceanu. sursa: Agerpres