S-a aprobat revizuirea zonelor strict protejate din Rezervaţie de către Consiliul ştiinţific al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Consiliul a sugerat conducerii Administraţiei şi îmbunătăţirea relaţiilor cu populaţia Deltei pentru ca măsurile care se iau să fie corect înţelese de comunităţile locale.
''Pe baza studiilor efectuate de ARBDD, am avut elemente suficiente ca pentru 13 zone de protecţie integrală să se facă mici modificări, de excludere a unor suprafeţe şi, automat, extindere a altor zone unde, de exemplu, păsările şi-au mutat zona de cuibărit. Pentru cele şapte zone noi, situate în centrul Deltei, avem argumentaţie suficient de solidă pentru a susţine extinderea acestor suprafeţe. Suntem de acord cu propunerea primită, dar punerea în aplicare depinde de negocierile pe care ARBDD trebuie să le aibă cu actorii principali din Deltă, în primul rând cu reprezentanţii comunităţilor locale, pentru ca populaţia să înţeleagă că aceste propuneri sunt în sprijinul ei'', a declarat preşedintele Consiliului ştiinţific al ARBDD, Angheluţă Vădineanu.
Membrii Consiliului ştiinţific au aprobat raportul de activitate al Administraţiei pentru anul acesta şi planul de activitate pentru anul viitor, recomandând conducerii ARBDD să îmbunătăţească relaţiile cu comunităţile locale.
În momentul de faţă, în Delta Dunării există 20 de zone strict protejate cu o suprafaţă totală de 50.904 hectare, respectiv 8,7% din suprafaţa Rezervaţiei, acestea reprezentând, conform ARBDD, eşantioane reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice din Deltă. Sursa: Agerpres