Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice continuă cea de-a șasea etapă a Campaniei de sensibilizare și conștientizare publică din cadrul proiectului 'Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți' - Seminariile de educație ecologică pentru copii.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, evenimentele se derulează în perioada 18—29 noiembrie a.c. în 20 de comune din județele Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Brăila, Galaţă, Ialomiţa, Bistriţa Năsăud, Alba, Harghita, Hunedoara.
„Obiectivul principal al seminariilor constă în informarea corectă a copiilor în ceea ce privește problemele legate de igienă și consumul de apă. De asemenea, se va încerca instruirea copiilor și crearea unei atitudini pozitive în relația lor cu mediul înconjurător. Seminariile de educație ecologică vor fi susținute de cadrele didactice care au participat la Seminarul de Formare de Formatori, organizat în primăvară acestui an, sub supravegherea reprezentanților Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice” se arată în comunicatul MM.
Evenimentele se vor organiza în grădinițele și școlile din comunele incluse în proiect. Prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrați), în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.
Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitrați și nitriți o reprezintă apa din fântâni. În majoritatea comunelor și satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanță provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd și a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.
În România peste 1.900 de localități sunt vulnerabile la poluarea cu nitrați. Cantitățile peste limitele admise, a nitraților în apa de băut, conduc la blocarea oxigenului din sânge, ceea ce afectează capacitatea respiratorie.