În perioada 7-18 decembrie 2009, se desfăşoară la Copenhaga, în Danemarca, lucrările Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice.
Negocierile vizează obţinerea unor rezultate concrete în lupta împotriva schimbărilor climatice, marea provocare a viitorului acord (post-Kyoto) fiind asumarea unor ţinte semnificative de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de către toate ţările dezvoltate, dar şi o modificare în sens pozitiv a emisiilor în ţările în curs de dezvoltare.
Din documentul de negociere privind Acordul post-Kyoto, de interes special pentru Ministerul Agriculturii sunt stabilirea noilor reguli de contabilizare a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul LULUCF (utilizarea terenului, schimbarea categoriei de folosinţă a terenului şi silvicultură), posibila extindere a categoriilor de activităţi de cultivare a terenului eligibile pentru finanţare prin piaţa Carbonului (mecanisme flexibile), precum şi formatul mecanismului de reducere a emisiilor generate de defrişarea şi degradarea pădurilor în statele în curs de dezvoltare (REDD+).
Până la data de 15 decembrie 2009 vor avea loc discuţii şi negocieri la nivel de experţi, iar în perioada 16 - 18 decembrie negocierile se vor desfăşura şi între reprezentanţi la nivel înalt.
Delegaţia României este condusă de ministrul mediului şi include reprezentanţi de la Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii, Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Externe.
Dezbaterile conferinţei sunt conduse de Connie Hedegaard, fost ministru pentru energie şi schimbări climatice în Danemarca, actualul comisar nominalizat pentru schimbări climatice, portofoliu nou înfiinţat în cadrul Comisiei Europene.
Până înaintea acestei întâlniri, negocierile la nivel internaţional au înaintat foarte lent, fiind dificil să se ajungă la consens asupra formei acordului şi finanţării măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în statele în curs de dezvoltare, negocierile asupra textului propriu-zis al acordului, dar şi regulile privind implementarea acestuia urmând să fie continuate în cursul anului viitor.