Cercetătorii danezi sunt implicaţi în dezvoltarea unei drone care să deservească fermele ecologice, confruntate cu pierderi însemnate de producţie din cauza dăunătorilor din culturi.
Potrivit BBC News, eco-drona va ajuta fermierii să lupte cu insectele dăunătoare, fără a utiliza substanţe chimice, folosindu-se exclusiv de forţa naturii. Concret, din aer ar urma să fie împrăştiată o cantitate suficient de mare de gărgăriţe şi acarieni care să protejeze culturile, fără a lăsa un impact negativ asupra mediului înconjurător.
„Provocarea noastră este de a dezvolta un utilaj de împrăştiat care se poată răspândi insectele, fără a le distruge. În acelaşi timp, acestea trebuie să mănânce dăunătorii înainte de a ajunge, la rândul lor, hrană pentru păsări”, a declarat Soren Wiatr Borg, profesor asociat la Universitatea de Sud a Denmarcei. În proiect mai sunt implicate Universitatea din Aarhus, dar şi compania de tehnologie Ecobotix, iar pentru implementarea sa guvernul danez a alocat suma de 8,4 milioane coroane (echivalentul a aproximativ 1,3 milioane euro).
Într-o primă fază, eco-dronele vor fi utilizate pentru a proteja suprafeţele de teren mai mici, cum ar fi plantaţiile cu pomi de Crăciun, culturile leguminoase şi cele de căpşuni. Ministrul danez al Mediului şi Alimentaţiei a salutat iniţiativa, spunând că această invenţie va fi un pas important pentru agricultura ecologică.
„Ne aflăm deja în procesul de construire a prototipurilor şi căutăm soluţii care să ne permită să observăm şi să prevenim invaziile cu insecte. Eco-drona ne ajută să mişcăm eficient populaţii de insecte folositoare care să lupte pentru combaterea celor dăunătoare”, a declarat la rândul său Anders Petersen, purtător de cuvânt la Ecobotix.
Anul trecut, Statele Unite ale Americii au aprobat utilizarea unei drone de pulverizare a culturilor cu pesticide. Drona, de tip Yamaha Rmax, este un elicopter pilotat de la distanţă care au fost utilizată anterior pe plantaţiile de orez din Japonia.