Cea de-a treia etapă din Campania de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, faza seminariilor locale a ajuns la final, anunţă Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).
În campanie, specialiştii din cadrul Proiectului s-au întâlnit cu fermieri, agricultori, ingineri agronomi, medici veterinari, profesori, preoţi, elevi şi autorităţi locale din 87 de localităţi - zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi.
Prin aceste acţiuni, localnicii au fost informaţi asupra riscului poluării apelor cu nitraţi şi educaţi pentru reducerea poluării surselor de apă. Experţii de mediu le-au vorbit despre cele mai simple metode de prevenire a poluării, precum depozitarea gunoiului de grajd din gospodărie pe platforme betonate, amplasarea latrinelor la distanţă de fântâni, construcţia corectă a fântânilor şi protejarea apei, utilizarea fertilizanţilor naturali şi a gunoiului de grajd numai în perioadele optime pentru culturi şi respectarea perioadelor de interdicţie impuse de lege, practicarea rotaţiei culturilor şi a culturilor succesive, şi măsuri de igienizare în cadrul gospodăriilor.
O altă componentă a Proiectului este înfiinţarea de staţii de epurare şi construcţia reţelelor de canalizare, dar şi plantări de perdele forestiere de protecţie pe termen lung.
În România, peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi, cea mai importantă sursă de intoxicare fiind reprezentată de apa din fântâni, potrivit MMP.