Adama
Agreena
AGRICOVER

Se depun primele proiecte pe PNDR 2014-2020. Noutăţi: depunerea online şi 16 proiecte tip

Publicat: 21 mai 2014 - 09:15
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Începând din 20 mai a.c., solicitanţii pot depune cereri de finanţare pe PNDR 2014- 2020. Noutăţile acestui Program sunt: depunerea online a proiectelor şi introducerea unor proiecte tip pentru fermierii mici şi mijlocii.

„Începând de azi (marţi - n.r.), PNDR 2014-2020 primeşte primele proiecte. Sunt însă câteva particularităţi pe care aş vrea să le prezentăm beneficiarilor. În primul rând, proiectele se depun online, totul este pe calculator, în special de către fermierii mari. Ei nu trebuie să mai vină decât o singură dată la APIA, atunci când proiectul este aprobat. A doua particularitate la care ţin foarte tare se referă la faptul că pentru fermierii mici şi mijlocii care nu au posibilitatea să depună online sau cu siguranţă să îşi plătească un consultant, introducem acele proiecte tip de care am vorbit. Ele au fost disponibile de anul trecut într-un număr de şase proiecte, dar astăzi avem încă 10 proiecte pe care le lansăm şi care sunt disponibile pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit”, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

Finanţare în trei paşi
Ministrul a explicat că prin aceste proiecte tip un fermier poate să obţină o finanţare în trei paşi, APDRP fiind cea care introduce proiectul pe fluxul de finanţare. „Prin aceste proiecte tip un fermier poate să obţină o finanţare în trei paşi. Trebuie doar să descarce proiectul, al doilea pas să-l completeze şi apoi să îl depună şi sigur de aici intervine o birocraţie, dar care nu este a fermierului. APDRP este cea care introduce pe tot fluxul inclusiv pe partea de creditare şi garantare până la momentul aprobării”, a precizat şeful MADR. Sesiunea pentru măsura 121 este deschisă în perioada 20 mai - 18 iulie 2014, iar fondurile disponibile pentru această sesiune sunt de 150 milioane de euro. Din această sumă, 35 milioane de euro vor fi destinate fermelor de familie, un procent de 50% fiind alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice. Alte 15 milioane euro sunt alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.
Pentru exploataţiile agricole este disponibilă o alocare de 100 milioane euro, împărţită în mod egal între fermele vegetale şi fermele zootehnice.

Vizualizat: 2384 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Raport! Producția de cereale din UE în 2024/25!

Raport! Producția de cereale din UE în 2024/25!

06 mai 2024 - 06:49

Cel mai recent raport al Comisiei Europene analizează producția de cereale din Uniunea Europeană, situațiile cu care se confruntă fermierii, crescătorii de animale, incertitudinile din agricultură.

Document oficial fermieri!

Document oficial fermieri!

06 mai 2024 - 06:29

Agricultura UE în 2024. Raport al Comisiei Europene: Va crește producția de cereale, oferta de lapte rămâne stabilă, cererea de carne de pasăre rămâne ridicată și scade consumul de vin.

Hristos a Înviat! Tradițiile românilor în prima zi de Paște!

Hristos a Înviat! Tradițiile românilor în prima zi de Paște!

05 mai 2024 - 07:23

Sărbătorile pascale sunt petrecute de românii noștri în familie, alături de ființele dragi. Multe dintre tradițiile noastre străvechi au dispărut. În spațiul rural, din fericire, s-au conservat o parte din obiceiurile, ritualurile care creionează identitatea noastră ca neam.

Subvenții APIA anul acesta pentru pajiști!

Subvenții APIA anul acesta pentru pajiști!

03 mai 2024 - 06:47

În Campania APIA 2024, vor putea fi deschise angajamente noi în cadrul intervenției DR-01 agro-mediu şi climă pe pajiști permanente pentru P1, P3.1, P3.2, P6 și P9.2 pe o perioadă de 5 ani.

Tradiții de Sărbătorile Pascale din întreaga lume

Tradiții de Sărbătorile Pascale din întreaga lume

03 mai 2024 - 06:21

Cea mai importantă sărbătoare a creștinismului este sărbătorită diferit în unele țări din lume, iar tradițiile sunt cu adevărat unice.

Cum obțineți un bonus APIA anul acesta de 92 euro/ha!

Cum obțineți un bonus APIA anul acesta de 92 euro/ha!

02 mai 2024 - 20:12

Fermierii, crescătorii de animale pot să-și suplimenteze subvențiile APIA pe hectar prin încheierea de angajamente pentru măsurile de agro-mediu și climă. Cei care optează pentru Pachetul 10 refugii ecologice pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole încasează de la APIA un bonus de 92 euro/ha.

Vinerea Mare 2024. Este păcat mare să faci așa ceva în această zi sfântă

Vinerea Mare 2024. Este păcat mare să faci așa ceva în această zi sfântă

02 mai 2024 - 19:01

Vinerea Mare 2024 foarte importantă în calendarul ortodox. Este o zi pe care credincioșii trebuie să o respecte cu pioșenie. Există atât lucruri care trebuie făcute în această zi, dar și acțiuni interzise. În continuare, poți afla totul despre ce reprezintă Vinerea Mare și care sunt restricțiile sale.

Ajutor 50.000 euro/fermă timp de 3 ani!

Ajutor 50.000 euro/fermă timp de 3 ani!

01 mai 2024 - 19:45

Majorarea ajutoarelor de minimis de la 25.000 euro/fermă la 50.000 euro/fermă și acordarea lor timp de 3 ani.

Joia Mare 2024. Ce n-ai voie să faci în această zi din Săptămâna Mare

Joia Mare 2024. Ce n-ai voie să faci în această zi din Săptămâna Mare

01 mai 2024 - 19:19

Joia Mare este o zi extrem de importantă din Săptămâna Mare. Ce semnificație are aceasta, ce nu e bine să faci în această zi și ce tradiții și superstiții sunt cunoscute și urmate de creștini?

AFIR ACUM: Plăți directe către fermieri!

AFIR ACUM: Plăți directe către fermieri!

01 mai 2024 - 17:24

Beneficiarii FEADR au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranșă de plată în valoare totală de 119 milioane de euro (594,66 milioane de lei). Prin plățile efectuate în perioada 22 - 30 aprilie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și cele aferente măsurilor de mediu și climă.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Tomut Traian Octavian
|
05. 22, 2014. Thursday 07:05

Buna ziua.
Urmaresc de mult timp proiecte de finantare, mai ales masurile in care trebuie sa se incadreze aceste proiecte. Nu stiu ce sa cred " ori suntem manipulati " sau ne-am tampit cu toti.
Facem ca in proverbul " punem carul inaintea boilor". Pai nu avem acum economie de piata? Nu spune ea ca trebuie sa avem cerere ( DESFACERE ASIGURATA) pentru a crea oferta?
Nu sufera toata economia din cauza stocurilor? Nu am vazut pana acum nici o "masura" care sa incurajeze sau sa finanteze acele centre de achizitie, depozite frigorifice, unitati de colectare,sortare si consevare a productiei agricole in mediul rural. Degeaba ai productie mare daca nu ai cum sa o valorifici sau o dai pe degeaba. Structura organizatorica teritoriala
in mediul rural ar putea face din Romania cel mai mare producator de produse bio din Europa cea mai mare sera, sau ferma de cresterea pasarilor, porcilor etc. forta de munca specializata este la fata locului si cu experienta necesara, investitiile foarte mici, nu este nevoie decat de centre de informare, indrumare, colectare, si prelucrare a produselor .
Avem nevoie de aceste lucruri si ar fi indicat sa se ia masuri in acest sens.

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Recoltăm grâu cu NEXAT în ferma MAXAGRO // wheat harvest

Recoltăm grâu cu NEXAT în ferma MAXAGRO // wheat harvest

Recoltăm grâu cu NEXAT în ferma MAXAGRO // wheat harvest

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Cadou de la Dumnezeu?

Cadou de la Dumnezeu?
Iubitule, nu-i aşa că eu sunt cadoul lui Dumnezeu pentru tine? Detalii