Seceta rămâne o amenințare majoră pentru investițiile fermierilor din România, iar schimbările climatice accentuează acest pericol. Într-un caz recent, Marsh Romania, lider în brokeraj de asigurări și consultanță de risc, a reușit să obțină o soluție de succes pentru grupul de companii Comcereal Vrancea, un important membru al FAPPR (Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România), precizează comunicatul Forumului APPR transmis Agroinfo.
Cu cât reușesc să vândă crescătorii de bovine kilogramul de carcasă de vițel? Mai mulți crescători de animale din țară spun care este prețul în acest moment.
Oierii sunt pregătiți să ia cu asalt Bucureștiul! Ministrul agriculturii, Florin Barbu, le-ar fi spus reprezentanților mai multor asociații, cu care a avut o întâlnire de lucru, că indiferent de ce vor spune ei, oierii, ce propuneri vor face pentru modificarea condițiilor la subvențiile pe cap de oaie, el hotărește ce e mai bine pentru sector, că el e ministru.
În gospodăriile populaţiei, 398.269 la număr, România creşte circa 1,25 milioane de porci. În fermele mari, comerciale, 361 la număr, de 1.000 de ori mai puţine decât exploataţiile nonprofesionale sau de subzistenţă, creşte 1,6 milioane de porci, potrivit ANSVSA.
Ministerul Agriculturii anunță că-n perioada 22-24 septembrie 2023 se desfășoară la București Târgul Pâinii. Important! Cei care vor să-și prezinte la târg produsele trebuie să comunice până la data de 12 septembrie.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) ne-a transmis Manifestul fermierilor români pentru echilibru în geopolitica cerealelor.
Turmele de oi nu au voie să străbată localitatea Sângeorz-Băi pe timp de zi, interdicția a fost dată prin hotărâre a Consiliului Local. Crescătorii de ovine riscă amenzi dacă sunt prinși prin stațiune ziua.
"Am coborât oile de la munte", spune tânărul crescător de ovine Adrian, cunoscut în mediul online prin vlogul său "Fermierul Adrian", într-un video postat pe Youtube duminică seara. "Dac-aș putea, n-aș pleca niciodată din munte", mai spune tânărul crescător de animale.
Atenție, fermieri! A fost modificat Codul penal odată cu intrarea în vigoare în iulie 2023 a Legii 200/2023. Astfel, fermierii care fac așa ceva sunt condamnați la închisoare cu executare. Despre ce modificări e vorba?
Care este prețul corect pe litrul de lapte care ar trebui plătit crescătorilor de bovine și care le-ar acoperi cheltuielile cu creșterea vacilor? Crescătorii spun că acest preț ar trebui să fie măcar 3,50 lei pe litrul de lapte în condițiile în care laptele ajunge pe raft, trecând pe la procesator, cu prețul de 10 lei pe litru.