Primăria Municipiului Curtea de Argeş a prezentat la Braşov în cadrul celei de-a 4-a ediţii a Transylvania Tourism Fair proiectul „Curtea Domnească de Argeş – capitală a turismului românesc”.
Începând de joi, 11 august, şi pâna luni, 15 august, Parcul Naţional din sectorul 2 va găzdui târgul „Bunătăți și Bucurii pentru Mării”.
Producători din toate zonele ţării îi invită pe bucureşteni, de sâmbătă până duminică, la a 59-a ediţie a „Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale” din Parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Aflat la cea de-a 28-a ediţie, Târgul Creatorilor Populari din România aduce la Sibiu, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între 12 şi 14 august 2011, peste 200 de meşteri pricepuţi din toate zonele ţării.
Complexul Naţional Muzeal ASTRA a înregistrat un nou succes prin proiectul Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, obţinând un punctaj de 89,00 în valoare de 36.057 lei.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va găzdui în zilele de 6 şi 7 august 2011, o nouă ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, între orele 10:00-18:00.
În perioada 29 - 31 iulie, la Muzeul Satului Bucovinean, se desfăşoară cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, ediţie care, în acest an, va aduce o serie de noutăţi vizitatorilor.
Un târg de produse agroalimentare, demonstraţii şi concursuri de gătit, demonstraţii meşteşugăreşti, seminarii, cinema în aer liber şi concerte vor avea loc, timp de trei zile, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului itinerant de cultură şi mâncare „Transilvania Fest”.
Peste 30 de producători din toate zonele ţări îi invită pe bucureşteni, de sâmbătă până duminică, la a 58-a ediţie a „Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale” din parcul Parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Dulceaţa de cireşe negre Topoloveana, va fi lansată pe piaţă în cadrul Târgului Festin Românesc, organizat între 29-31 iulie, în Parcul Sebastian din Bucureşti, informează producătorul Sonimpex Serv Com.