Inginerul Nicu Calmuc lucrează o suprafaţă de teren în nordul judeţului Galaţi. El este de părere că fermele de familie sunt viabile, numai că nu prea se găseşte forţă de muncă!
„Eu văd ferma de familie cam aşa: să aibă 50 – 100 de hectare de cultură mare şi să fie cuplată cu creşterea animalelor. Ca să faci cultură mare şi să vinzi producţia la recoltare, nu câştigi mai nimic; şi apoi nu poate să trăiască o familie din asta. Zootehnia este un sector cu «foc continuu» şi nu mai există la ţară forţă de muncă aptă care să lucreze în agricultură – şi non stop în zootehnie - ca să câştige un ban. În satele noastre, abia dacă găseşti câteva familii dispuse să se înhame la aşa ceva”, consideră Nicu Calmuc.
Forţa de muncă, slab reprezentată
În satul Slivna, comuna Bereşti Meria, unde are exploataţia inginerul Camuc, forţa de muncă este mult îmbătrânită, iar tinerii au luat drumul străinătăţii. „Dacă luăm exemplul de aici, mai mult de trei-patru familii nu găseşti ca să poate lucra într-o fermă, iar în toată comuna, cu toate că are şapte sate, dacă sunt 10 – 15 familii pentru a întreprinde o afacere în agricultură”, susţine fermierul.
Tinerii fermieri, fiii marilor agriculturi
După cum aflăm, în zona frământată în care face agricultură Calmuc, pământ s-ar mai găsi să poată fi lucrat. Dar nu are cine! Când a venit la marginea de nord a judeţului Galaţi, în urmă cu şapte ani, a preluat suprafeţe de teren care nu văzuse plugul de la Revoluţie! „Şi ar mai fi ceva de spus, despre chestia cu tinerii fermieri. Păi, tinerii fermieri de la noi sunt fiii marilor proprietari de suprafeţe de pământ, ai agricultorilor mai înstăriţi, care, în general, lucrează teren preluat în arendă. Odraslele lor au primit câte o bucată de pământ să-l muncească! Ele au «vocaţia proiectelor pentru instalare»”, ne-a declarat Nicu Calmuc.
SCRIE-NE POVESTEA TA!
Ai nevoie de lămuriri legate de plata subvenţiilor, soluţii de finanţare, costuri şi beneficii? Ai reuşit să obţii recolte bogate sau, dimpotrivă, ai înregistrat pierderi mari? Deţii o fermă profitabilă sau eşti abia la început de drum?
Dă click pe link-ul de mai jos şi scrie-ne povestea, opinia sau problema ta!
PRECIZARE. Aceste comentarii reprezintă opinii personale şi nu reflectă în mod necesar poziţia portalului www.agroinfo.ro