Inginerul Adrian Romgetdacus Bârdiganu lucrează o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare în judeţul Brăila. Fermierul nu-şi ascunde nemulţumirea faţă de birocraţia inimaginabilă şi despre atitudinea unor instituţii, a unor funcţionari faţă de producătorii agricoli.
Profund revoltat de cinismul birocratic, de munca prost făcută şi de faptul că nimeni nu răspunde pentru greşelile făcute, Adrian ne-a spus că “a păţiţ-o” cu fondurile europene. Când a solicitat cea de-a doua tranşă de plată pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”, APDRP i-a comunicat că nu este eligibil, întrucât în evidenţele instituţiei de plată era altfel înregistrat – PF şi nu PFA. Degeaba a adus documente justificative, degeaba era evident că are dreptate, că s-a făcut o greşeală... Nimic! Nu numai că fermierului i se sistase plata de 10.000 de euro, dar i se cereau şi cei 15 mii din prima tranşă! Iată povestea tânărului fermier: „Am depus dosarul pentru plată pe 8 februarie 2012. Am primit răspunsul de soluţionare exact după 78 de zile, pe 19 aprilie. Astfel, nu m-am încadrat în sesiunea de depunere, iar culmea cinismului birocratic, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud - Est Constanţa mă scotea tot pe mine vinovat! Ba mai mult, între timp m-am trezit şi cu poprire pe cont, eram bun de plată pentru 15.000 de euro, exact prima tranşă de plată din accesarea Măsurii 112. După ce am sesizat la APDRP, la MADR, am fost nevoit să fac acţiune în instanţă. Deşi conducerea APDRP a recunoscut că s-a făcut o greşeală, biroul juridic a continuat cu procesul. A trebuit să plătesc cauţiune de 220 de milioane de lei... Abia în ianuarie 2013, am primit banii cuveniţi. Totul se putea rezolva atât de simplu şi nu se pierdeau bani, timp şi nervi, dacă era o comunicare între trei birouri situate unul lângă altul, în aceeaşi clădire: contractări, plăţi şi juridic”, spune Adrian.
A vândut apartamentul pentru plata dobânzii
Fermierul Adrian Romgetdacus Bârdiganu a avut ceva probleme şi cu un alt proiect, pe Măsura 312. „Zice că ţi se dă finanţare sută la sută, dar nimeni nu pune problema că tu ai dobânzi de plătit la finanţarea aia de sută la sută până îţi dă statul banii”, spue acesta. Până să primească banii de la stat, a trebuit să se împrumute la bancă şi să plătească trei luni şi jumătate rată, câte 12.000 de lei pe lună, numai dobânda! A fost nevoit să vândă un apartament ca să ţină proiectul.
Aşa că producătorul agricol brăilean nici nu mai vrea să audă de proiecte europene.
Daţi Click pe link-ul de mai jos şi scrieţi povestea, problema sau opinia dumneavoastră!