Adama
Vinasa Rompak

START: Depunerea dosarelor pentru selecţia Grupurilor Locale de Acţiune pentru Pescuit

Publicat: 01 iulie 2011 - 10:27
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP (DGP-AMPOP) anunţă deschiderea primei sesiuni de depunere a aplicaţiilor pentru Măsura 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate.

Astfel, dosarele de candidatură vor putea fi depuse, în perioada 1-29 iulie 2011, la sediile Compartimentelor Regionale POP, zilnic, în intervalul orar 8.30-16.30.
Sprijin financiar nerambursabil aferent Măsurii 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti
Dosarul de candidatură depus pentru alocarea de sprijin financiar nerambursabil trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate şi să obţină, în urma selecţiei, punctajul minim prevăzut pentru acesta măsură, conform Ghidului Solicitantului.
DGP-AMPOP va notifica în scris pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluării Dosarelor de candidatură depuse de către aceştia la sediile Compartimentelor Regionale.

Informaţii detaliate privind posibilitatea accesării sprijinului financiar nerambursabil aferent Măsurii 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului, publicat pe site-urile www.madr.ro, secţiunea FEP, şi www.ampeste.ro.

Vizualizat: 2468 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii