SOFISTICAREA PRODUSELOR TRADIŢIONALE nu e un MOFT, ci o cutumă a SUCCESULUI!

Sunt zeci de mii de oameni care visează la un asemenea mic dejun, mai ceva ca la deja mult prea consumatul bufet suedez.
Şi ar fi dispuşi să plătească regeşte pentru o noapte de somn pe saltele de paie, într-o bojdeucă cu miros de busuioc şi flori de câmp. Dimineaţa s-ar scula într-o rână doar să salute soarele odată cu cocoşii. Apoi ar asista la un muls neaoş, adică cu mâna, executat de mâinile măiastre ale ţărăncii de serviciu (în timpul liber poate chiar patroană de pensiune sau pur şi simplu cetăţean european) cu o anume dorinţă de a încerca şi el minunea.
Sigur că dincolo de atmosfera de rustic combinată cu marketing de ultima ţipuire, e nevoie de produse reale. Nu cum am mâncat pe la majoritatea pensiunilor alimente din super-market, nici măcar prea proaspete pe când în localităţile acelea vedeam vaci, găini şi grădini tradiţionale. Păi, când Europa a dat bani pentru dezvoltarea turismului rural nu s-au gândit nicio clipă că super-marketul se va muta şi la ţară.

Vorbeam în dimineaţa zilei de 8 mai cu fermierul Cristian Lungu, asta ca să nu-i mai zic preşedintele dozatoarelor cu lapte crud, cum un francez care s-a supărat pe taică-su şi şi-a luat tălpăşiţa prin SUA (ce să-i faci, oameni sunt şi francii) a sunat după şase luni fără nicio veste să întrebe cum poate face rost de usturoi românesc, dintr-ăla de face în al doilea an seminţe ca ceapa.

Cică în State e foarte folosit în salate şi americanii dau 25 $ pe un borcănel de 250 ml. Se toacă mărunt inflorescenţa când jumătate e deja trecută în seminţe, apoi se pune ulei de floarea soarelui şi sare. Se mănâncă şi în Franţa cu brânză şi vin. Tatăl francezului americănit din supărare este un vestit lider al fermierilor din zona Poitiers şi profesor la facultatea de economie agricolă la Universitatea din Poitiers. Cu o largă experienţă în valorificarea superioară a produselor din lapte.

Povestea Cristian Lungu că în Franţa doar în ultimii 20 de ani s-au adus pe piaţă încă 200 de noi tipuri de brânzeturi maturate la cele peste 1.000 existente până atunci. Mi-am adus imediat aminte de fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Franţa – România, Alain Kremeur care aproape că m-a certat atunci când am cerut sare. Cu experienţa sa de gastronom desăvârşit spunea, „ce fel de sare domnule journalist, că sunt cel puţin o mie de feluri din care am în cămară, circa 200 mai uzuale. Asta e diferenţa între bucătăria românească şi cea franceză: DIVERSITATEA!”.

Eu nu zic că nu e bună telemeaua dar, la naiba, hai să mai facem şi alte încercări de a brânzi laptele. Aici este, până la urmă, secretul de a păstra ciobanii şi crescătorii de vaci în zonele de deal şi munte. Acolo unde ierbivorele mănâncă doar iarbă, fân, cereale şi din când în când jar şi stele.

Sofisticarea produselor tradiţionale nu e un moft, ci o cutumă a succesului! O spun toţi cei care au prins gustul unor brânzeturi maturate de sute de ani după reţete tradiţionale. Reţete care trebuiesc căutate, adaptate, încercate de specialişti în gastronomie din ţară şi, de ce nu, din străinătate. Pentru că, tot Cristian Lungu mi-a adus aminte ce furori a făcut printre fermierii austrieci o brânză maturată de Sandor Stecer, un fermier din judeţul Covasna, după tehnologie inspirată de prin Elveţia. Chiar ieri am degustat vreo cinci feluri de brânză în Sita Buzăului şi jur că erau mai gustoase decât multe sofisticării franţuzeşti.

Aşa că dacă pensiunile noastre din rural vor fi RURALE la adevărata aşteptare a turistului, încetul cu încetul ceapa spartă frecată cu oţet şi un pic de ulei va deveni o specialitate cel puţin europeană!