În noaptea de Înviere fiecare tânăr sau bătrân vine la biserică ca să ia parte la Înviere şi să ia lumină.
Fiecare credincios poartă în mână o lumânare pe care o va aprinde din lumină adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumină se va ţine aprinsă în tot timpul săvârşirii Sfintei Învieri.
Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
După Înviere, fiecare om se întoarce cu lumina, numită în cele mai multe părţi lumina Învierii, aprinsă acasă. După ce păşesc peste prag, se închina, iar apoi sting lumânarea în grinda, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. După numărul acestor cruci se socoteşte numărul anilor de când e casă sau câţi ani s-a trăit în ea.
Lumânarea e păstrată cu cea mai mare sfinţenie tot anul pentru a o avea la îndemână şi a o putea aprinde la întâmplări primejdioase. În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele.
În Banat exista datina să se folosească lumina aceasta şi de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute când se duc la jocuri. Când rosteşte preotul întâia oară cuvintele “Hristos a Înviat!”, fetele bătrâne care asista la Înviere şoptesc: “Eu să joc înainte, pentru a mă mărita.” Tot atunci, vânătorii zic: “Vânat prind”, iar pescarii: “Peste prind”, în credinţă populară existând tradiţia că, rostind cuvintele, vor avea în decursul anului spor la vânat şi la pescuit. sursa: crestinortodox.ro