Ajunul Crăciunului

Obiceiul a devenit o tradiţie de mare folos duhovnicesc, atât pentru slujitorii Bisericii, cât şi pentru credincioşii ei, atât pentru cei de la oraş, cât şi pentru cei de la sate.

Pe de o parte, acest folos reciproc consta în comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-o comuniune caldă, întru bucurie, faţă către faţă, între membrii clerului şi membrii Bisericii.

Dorinţa de a întâlni preotul şi de a-l primi în casa în aceste zile se manifestă la marea majoritate a credincioşilor cu foarte mare ardoare, întrucât mulţi consideră că este o zi specială şi datorită importantei Sărbătorii, dar şi pentru motivul că, momentul este pentru foarte mulţi singura ocazie de peste an când intra preotul în casa lor.

Intrând "omul lui Dumnezeu" în casă, odată cu el intră şi Cel pe care-L vesteşte, moment când timpul parcă sta pe loc, iar cerurile se deschid pentru a privi Cel Preaînalt în casă şi în sufletele celor care au deschis uşa trimisului lui Dumnezeu, care este preotul.

Pe de altă parte, această vizită pastorală ocazionată de cele două Praznice împărăteşti oferă prilejul pastorilor de a-şi întâlni fiii şi fiicele duhovniceşti, de data aceasta în casele lor, nu în Casa Domnului, în bisericile cele mici de acasă, unde locuiesc familiile lor, nu în Biserica cea mai mare, unde locuieşte Dumnezeu şi unde se adună întreaga obşte a credincioşilor ce formează marea familie a "fraţilor şi surorilor Domnului", casnicii Lui de pe pământ.

Sărbătorile creştine din preajma Anului Nou sunt sărbători ale bucuriei, bucuria că a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, că S-a născut din Fecioară Maria Mântuitorul lumii şi ca la Boboteaza, Fiul este arătat de Dumnezeu-Tatal cu glas de tunet din cer şi prin pogorârea Duhului Sfânt.

Aceleaşi bune vestiri le aduc şi colindătorii care cânta colinde umblând pe uliţele satelor ori bătând pe la uşile creştinilor de la oraşe.

Toţi aceştia întregesc tabloul Sărbătorilor, aidoma descrierilor biblice prin corespondentele ce se pot stabili intre personaje. Acolo avem magii de la Răsărit, păstorii şi îngerii care cântau binevestind, iar aici avem preoţii şi colindătorii, care fac acelaşi lucru.

Faptul ca sărbătorile de iarnă, din lunile decembrie şi ianuarie, iată sunt una la sfârşit de an, anume praznicul Naşterii Domnului, iar cea de-a doua, respectiv la început de an, anume Sărbătoarea Bobotezei, arata ca prezenţa preoţilor în mijlocul familiilor creştine este de bun augur, din foarte multe motive.

Praznicele vestite de preoţi în Ajunul lor constituie o împărtăşire întru bucurie şi o comuniune a darurilor pe care Dumnezeu le-a dăruit tuturor, iar întâlnirea dintre preoţi şi credincioşi devine astfel o inainte-praznuire liturgica, în afara zidurilor Bisericii, dar în comunitate, ca extensiune misionara concretizată prin prezenta şi comuniune a preotului cu fiecare şi a tuturor cu Dumnezeu. sursa: crestin.ortodox.ro