La sfârşitul lunii trecute, timp de două zile, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Claudiu Frânc, a avut o întâlnire cu circa 150 de preşedinţi de asociaţii şi fermieri, membri ai federaţiei, în care au fost dezbătute problemele vizând viitorul agriculturii în perspectiva PNDR 2014-2020.
„Este o nebunie ce au de făcut săracii fermieri!”
„Este un program pe care l-am inclus în Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală care are drept scop, în această etapă, promovarea măsurilor plăţilor directe din Pilonul 1 şi informarea fermierilor despre Pilonul 2 din PNDR cu tot ce implică acesta. Dezbatem în amănunt fiecare nouă măsură de susţinere a agriculturii, începând de la plata redistributivă a subvenţiilor, sprijinul cuplat, măsura de înverzire, plăţi pe agromediu, zone defavorizate, tineri fermieri şi terminând cu pajiştile, cu domeniile agricole, cu livezile, cu tot ceea ce avem de făcut. Şi trebuie să vă spun că este o nebunie ce au de făcut săracii fermieri, începând din 1 martie când va începe campania de depunere de cereri, că se schimbă total filosofia”, ne-a declarat Claudiu Frânc.
Fermierii nu ştiu nimic despre schemele de plată
Președintele FCBR a susţinut, în continuare, că „este un vid de cunoaştere în rândul fermierilor extraordinar de mare. Producătorii agricoli, deocamdată, nu ştiu nimic despre ce înseamnă viitorul plăţilor directe pentru să s-a schimbat total strategia. Sunt foarte multe scheme de plată pe care ei nu ştiu cum să le acceseze, nu ştiu cum să-şi pregătească exploataţiile în vederea obţinerii formelor de sprijin financiar care le sunt puse la dispoziţie. Nu înţeleg nimic ce înseamnă plata redistributivă, nu înţeleg ce înseamnă înverzire, ce înseamnă diversitatea culturilor, ce înseamnă condiţiile de ecocondiţionalitate care, prin nerespectarea lor, atrage după sine pierderea banilor. Vin şi bani, dar sunt şi sancţiuni!”
Primăriile, frână în calea sprijinirii agricultorilor
Claudiu Frânc consideră că „este nebunie pe pajişti, nici la ora actuală primăriile nu au înţeles că ele aveau obligativitatea prin Legea 86 de anul trecut să realizeze amenajamentele zoo-pastorale; fermierii nu pot depune cereri la APIA fără aceste documente. Şi primăriile, cărora legiuitorul le-a dat această atribuţie, nu au făcut nimic. Uitaţi-vă la scandalul cu acele atestate de producător; tot sistemul ecologic din România nu poate beneficia de bani că nu are aceste atestate. Pentru sprijinul cuplat, fermierii trebuie să prezinte aceste documente, însă primăriile nu ştiu unde, ce şi cum să procedeze, iar legea este în vigoare din octombrie, iar fermierii, cu siguranţă, că vor pierde bani din cauza acestei situaţii!”
Întâlniri cu fermierii la Oradea, Buzău şi Piteşti
Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, care s-a implicat direct în acest program de promovare şi de informare a fermierilor, va mai participa, în această lună, alături de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală, la o serie de evenimente cu aceeaşi problematică la Oradea, Buzău şi Piteşti. „La toate aceste evenimente, chem doar preşedinţi de organizaţii care să poată să meargă acasă să disemineze informaţiile; acţiunile noastre sunt epuizante, dar cu nişte ecouri şi nişte rezultate extraordinare”, a mai susţinut Claudiu Frânc.
Da Click pe link-ul de mai jos şi scrie-ne povestea, problema sau opinia ta!
Precizare: Menţionăm că aceste comentarii reprezintă opinii personale şi nu reflectă în mod necesar poziţia portalului agroinfo.ro