La cei 23 de ani ai săi, Alexandru Tăşedan, managerul Lactovest Curtici, judeţul Arad, a fost desemnat de către MADR „Fermierul Anului 2014”.
„Vă rog să primiţi aprecierea mea pentru efortul pe care îl faceţi zi de zi pentru a demonstra că, în România, se poate face agricultură performantă, la standarde europene cu respectarea cerinţelor consumatorului”, este mesajul transmis de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în invitaţia la festivitatea de premiere adresată fermierului Alexandru Tăşedan.
E greu să fii fermier în România
„Am primit vestea oficial pe 28 august 2014, prin poştă. Este o recunoaştere a muncii mele de până acum şi o satisfacţie, după atâtea probleme pe care le întâmpini ca fermier, pentru că nu-i totul atât de frumos precum pare. Ne confruntăm cu multe greutăţi, pe care le trecem fără nici un ajutor. Iar eu nu am experienţa altor fermieri, cu care nu mă pot compara nici ca dimensiune a exploataţiei, nici ca ani de activitate în domeniu. Iată că munca ne este recunoscută”, ne-a declarat Alex Tăşedan.
Producţii recordiste
În urmă cu şapte ani, la vârsta de doar 17 ani, Alex Tăşedan a pornit pe drumul anevoios al performanţei în zootehnie. Astăzi manageriază una dintre fermele model ale judeţului Arad, unde creşte un efectiv de aproape o sută de capete bovine, din rasele Brună, Balțată românească și Holstein friză. Baza furajeră o produce în mare parte în fermă, pe o suprafaţă de circa 40 hectare cultivate cu cereale şi plante furajere.
Nominalizările pentru titulatura de „Fermierul Anului” le fac Direcţiile Agricole Judeţene, pe baza datelor centralizate privind producţiile realizate atât în fermele vegetale, cât şi în cele zootehnice. „Se pare că am fost nominalizat pe baza producţiei medii anuale per cap de vacă. În ferma mea, media zilnică pe fermă pe cap de vacă este de 30,6 litri iar media anuală pe cap de vacă în 365 de zile este de circa 9300 kg/vacă. Producţia vegetală o folosim pentru zootehnie, de fapt zootehnia performează pe baza producţiilor vegetale”, a adăugat tânărul fermier.
Ceremonia festivă de premiere va avea loc în data de 9 septembrie a.c., la Palatul Ghica, din Bucureşti.
Un reportaj realizat recent la Curtici în ferma lui Alex Tăşedan puteţi citi în ediţia din luna Iulie 2014 a revistei Ferma.