Fermierii, crescătorii de animale trebuie să anunțe la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) orice schimbare produsă în fermă, în termen de 10 zile. Respectarea acestui termen le garantează fermierilor că vor primi subvențiile agricole la care au dreptul. Explică directorul executiv APIA Hunedoara, Veronica Topor.
În timp ce crescătorii de vaci abia își vând la prețuri de nimic laptele produs în ferme, România importă 60% din laptele de consum, spune fermierul Dimitrie Muscă, Combinatul Agroindustrial Curtici, Arad. Situație e și mai dramatică la producția de carne de porc unde importurile urcă la 80%.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-2023, în legătură cu obținerea pe nedrept a unor imobile (24 de terenuri) aflate în proprietatea statului, situate pe raza municipiului București.
O nouă plată directă se pregătește pentru fermele mixte, mai ales pentru cele mici sau de familie, a anunțat comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.
Ministerul Agriculturii face precizări importante vizavi de accesarea ajutoarelor de stat din cadrul Programului Investalim.
Anunțul MADR: gata cu seceta! Care este zona din România cu precipitații record în noiembrie 2023.
APIA a autorizat la plata în avans peste 843,9 milioane de euro!
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat că primește mesaje de la unii dintre fermieri care-i spun să nu se mai dea subvențiile agricole, pentru că sunt o pomană. Prețul corect la produsele agricole, produsele din fermă ar fi în avantajul fermierilor, crescătorilor de animale. Din 2027, s-ar putea să dispară subvențiile agricole.
Micii fermieri care lucrează până-n 10 ha sunt scutiți de respectarea normei de eco-condiționalitate, Gaec 8, atât de discutată în ultimul timp. Această condiție este obligatorie pentru încasarea subvențiilor APIA pe suprafață, excepție fac micii fermieri. Ce presupune? Necultivarea unui procent din teren. Pentru acest an, fermierii au avut derogare, dar anul viitor vor trebui să respecte condiția dacă vor subvenții.
În 2024, Comisia Europeană va aloca un total de 185,9 milioane EUR pentru finanțarea activităților de promovare a vânzării de produse agricole și alimentare ale UE durabile și de înaltă calitate în UE și în întreaga lume.