Fenomenele meteorologice actuale vor ajuta culturile agricole în ceea ce priveşte rezerva de umiditate din sol, iar stratul de zăpadă le va proteja de temperaturile foarte scăzute, a afirmat, vineri seară, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
„În sud erau probleme, cu 7 litri de precipitaţii în toată luna. Agricultorii erau destul de speriaţi, pentru că este periculos. Acest viscol vine ca la carte, adică mai întâi zăpadă şi apoi viscol. Vor fi temperaturi de -10... - 15 grade, dar stratul de zăpadă este protector şi lucrurile vor sta bine în vară cu recolta, iar după aceea începe temperatura să crească spre temperaturi normale. De exemplu, dacă la Bucureşti ajunge la -10 grade noaptea, între 30 (ianuarie - n.r.) şi 4 februarie vom avea minus 5 grade. O creştere de 5 grade ne aduce la temperaturi normale. Din 4 februarie, până în data de 12 - 13 (februarie - n. r.) va fi din nou o scădere în jur de minus 10 grade, după care s-ar cam termină aceste evenimente mai dure, să zicem”, a spus Sandu, la B1 TV.
Potrivit acestuia, ar mai putea apărea un episod de vreme rea în perioada 29 - 30 ianuarie. „Luni şi marţi va fi o pauză, dar chiar dacă va ninge este nesemnificativ şi pentru autorităţi şi pentru populaţie. Dacă ninge şi nu mai bate vântul nu este nicio problemă. Zăpada va fi slabă de luni după-masă şi marţi, vântul nu mai este puternic decât pe Marea Neagră, deci este o pauză în acest sens. Chiar dacă ninge, ninge fără implicaţii. După aceea, pe 29 - 30 ianuarie este un semnal că vine din nou un ciclon din Marea Mediterană şi este posibil să se amplifice tot în partea de sud, sud-est”, a explicat el. Şeful ANM a menţionat că în sudul ţării erau probleme cu rezerva de umiditate din sol, şi nu în nordul ţării unde "stau foarte bine". sursa: Agerpres