Adama
Vinasa Rompak

PNVV: România va avea record al ultimilor 3 ani din punct de vedere al producţiei de struguri şi de vin

Publicat: 16 septembrie 2013 - 14:36
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Debutul culesului viilor s-a înregistrat la mijlocul lunii august în Banat (Recaş) şi Dealu Mare, iar începând cu luna septembrie este în curs în întreaga ţară, anunţă printr-o informare Patronatul Naţional al Viei şi Vinurilor (PNVV).

Potrivit informării, anul acesta România va avea record al ultimilor 3 ani din punct de vedere al producţiei de struguri şi de vin. “Două sunt principalele motive care conduc la această concluzie: intrarea pe rod a noilor suprafeţe cultivate cu viţă de vie ca urmare a investiţiilor realizate prin SAPARD şi Programul Naţional Suport pentru Sectorul Vitivinicol 2008 – 2013 (cca. 30.000 de hectare) şi precipitaţiile bogate din parcursul acestui an (cca. 15% mai mult decât anul precedent)”, susţin reprezentanţii PNVV.

Din datele preliminare furnizate de producătorii de vin, se estimează la nivel naţional o producţie cu cel puţin 20% mai mare faţă de anul precedent, peste 4 milioane de hectolitri de vin. “Spre deosebire de anii precedenţi, nu s-au înregistrat importante manifestări extreme ale vremii, iarna a fost blândă iar perioadele prelungite de insolaţie din acest an au permis acumulările de zaharuri în struguri necesare producerii vinurilor de calitate”, se arată în informarea Patronatului.
Strugurii pentru vin se tranzacţionează în ţară cu preţul de 0,8 – 1,2 lei/kg.

Vizualizat: 1810 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Anunț APIA pentru fermieri: Depuneți cererile până pe 15 octombrie!

Anunț APIA pentru fermieri: Depuneți cererile până pe 15 octombrie!

23 august 2023 - 18:50

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, până la data de 15 octombrie 2023, primește Cereri de plată pentru intervenția IS-V-03 "Asigurarea recoltelor".

Tot ce trebuie să știi despre protecția culturilor de viță de vie și Smart Technology

Tot ce trebuie să știi despre protecția culturilor de viță de vie și Smart Technology

10 noiembrie 2022 - 11:06

Calitatea strugurilor pentru vin se poate asigura încă de la început în vegetație. BASF vine cu soluții eficiente pentru protecția viței de vie, pentru ca Profitabilitatea recoltei să fie cât mai mare, iar calitatea strugurilor să se apropie de perfecțiune.

Condiții modificate pentru subvenția de 1.200 euro pe hectar!

Condiții modificate pentru subvenția de 1.200 euro pe hectar!

21 iulie 2022 - 20:24

Ministerul Agriculturii va modifica una dintre condițiiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii ajutorului de minimis, precum și data de depunere a documentelor justificative.

CUM SĂ AVEŢI O VIE CU ŢESUT LEMNOS SĂNĂTOS ŞI MAI MULT ZAHĂR ÎN STRUGURI

CUM SĂ AVEŢI O VIE CU ŢESUT LEMNOS SĂNĂTOS ŞI MAI MULT ZAHĂR ÎN STRUGURI

02 iunie 2022 - 11:56

Scăderea recoltei de struguri este cauzată, adesea, de starea în care se află părţile lemnoase ale viţei de vie, care transportă apa şi substanţele nutritive, le distribuie şi le stochează.

Recolta de struguri pentru vinificaţie, slabă dar de calitate

Recolta de struguri pentru vinificaţie, slabă dar de calitate

09 ianuarie 2022 - 15:41

Europenii vor bea mai puţin vin din recolta de struguri de anul trecut, care a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, însă partea bună ar fi că s-au obţinut vinuri de o calitate superioară.

Încep etapele regionale ale concursului „Poveşti cu vinuri românești”

Încep etapele regionale ale concursului „Poveşti cu vinuri românești”

21 aprilie 2021 - 14:54

Viticultorii mici şi mijlocii sunt invitaţi să îşi înscrie vinul alb, roşu sau roze la concursul naţional „Poveşti cu vinuri româneşti”, organizat pentru al şaselea an consecutiv de BASF Agricultural Solutions România. Se oferă 3 premii mari cu o valoare totală de 15.000 de euro.

LIDEA = EURALIS Semences + CAUSSADE Semences Group

LIDEA = EURALIS Semences + CAUSSADE Semences Group

07 septembrie 2020 - 12:08

Fuziunea dintre EURALIS Semences și CAUSSADE Semences Goup a intrat în vigoare la 1 septembrie 2020. Rezultatul acestei fuziuni este înființarea unei noi companii – Lidea. Deja una dintre cele 10 companii producătoare de semințe la nivel global, această nouă entitate își propune să devină lider de piață pe anumite categorii de specii, în întreaga Europă.

SPRIJIN NOU MADR: 500 euro/ha! CINE POATE LUA BANII!

SPRIJIN NOU MADR: 500 euro/ha! CINE POATE LUA BANII!

06 septembrie 2020 - 20:44

CONDIŢII AJUTOR DE CRIZĂ. Ministerul Agriculturii anunţă o nouă schemă de ajutor de stat pentru fermierii români care au fost afectaţi de criza economică generată de pandemia COVID-19.

TOȚI pentru VIN, o inițiativă Syngenta pentru susținerea viticulturii românești

TOȚI pentru VIN, o inițiativă Syngenta pentru susținerea viticulturii românești

19 august 2020 - 10:22

Syngenta a lansat platforma de e-commerce „TOȚI PENTRU VIN” în cadrul unei întâlniri digitale în direct cu viticultorii din România. Acest proiect vine să susțină angajamentele de sustenabilitate lansate la începutul lunii iulie de către Syngenta, prin formarea parteneriatelor și sprijinirea lanțurilor de aprovizionare. Astfel de proiecte și parteneriate au un impact pozitiv asupra întregului sector agro-alimentar, aducând beneficii atât viticultorilor cât și consumatorilor.

CAMPANIE! MUST DE LA JIDVEI!

CAMPANIE! MUST DE LA JIDVEI!

30 iulie 2020 - 13:36

EVENIMENT. Jidvei, cel mai mare producător de vinuri din România, anunță lansarea celei de-a șasea ediții consecutive a campaniei „Must de la Jidvei”. Grupul Jidvei continuă prin acest demers să încurajeze și să sprijine producerea vinului de casă în rândurile gospodarilor și ale micilor producători.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii