Murfatlar România a obţinut avizul Tribunalului Constanţa pentru a demara procedura de intratre în insolvenţă. Producătorul de vin precizează că va continua strategia de dezvoltare şi extindere a activităţii comerciale pe piaţa românească conform planurilor deja stabilite, într-un mod solid şi sustenabil.
Potrivit unui comunicat al companiei „gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristică generală a mediului de afaceri în această perioadă are ca principal efect lipsa de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile”, este principala cauză care a dus la insolvenţă.
Compania va dezvolta liniile de business pe care le are, mizând atât pe maturizarea reţelei Crama Murfatlar, cât şi pe lansări de produse noi. „Avem mare încredere în potenţialul vinurilor ce vor purta pe etichetă anul 2011, speranţă confirmată deja de medaliile numeroase obţinute peste hotare de la începutul anului”, se arată în comunicat.
Murfatlar dezvoltă un proiect de dezvoltare a turismului viti-vinicol
În acest moment sunt funcţionale aprox 125 de crame în întreaga ţară, existând în continuare proiecte de deschidere şi noi cereri de francize până la 180 locaţii, spun reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, odată cu primăvara lui 2012 Murfatlar va pune în practică un nou proiect de dezvoltare a turismului viti-vinicol din podgorie. Atenţia se va concentra pe îmbunătăţirea întregului traseu turistic, începând cu muzeul viei şi vinului, vizita în fabrică, degustarea de vinuri şi restaurantul-crama, locul cel mai înalt al podgoriei, unde frumuseţea peisajului, preparatele specifice se îmbină în mod desăvârşit pentru călătorul care descoperă Dobrogea.
130 ha de viţă de vie au fost replantate în 2011
În 2007, Murfatlar România a început un amplu proiect de reîntinerire a viei. Reîntinerirea a vizat cu preponderenta soiuri roşii, Fetească Neagră, Pinot Noir şi Merlot şi până în acest moment investiţia se ridica la aproximativ 15.6 mil de euro destinaţi replantării a 975 ha de viţă de vie.
În 2011, planul de reîntinerire a presupus replantarea a 130 hectare de viţă de vie, ridicându-se la aproximativ 2.08 milioane de euro.
Anul 2010 a fost încheiat cu o cifră de afaceri de 140 miioanel de ron, crescând în 2011 la 185 mil ron, diferenţa de 45 mil ron provenind din vânzările reţelei cu acoperire naţională a magazinelor "Crama Murfatlar".